Elena Mîndru împreună cu invitaţii ei - Alex Simu (clarinet şi saxofon), Tuomas J. Turunen - (pian), Johnny Bota (contrabas) şi Anssi Tirkkonen (tobe), acompaniaţi de orchestra simfonică a Filarmonicii dirijată de Mihaela Cesa- Goje vă invită în seara de 17 noiembrie 2016, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, dar şi Vineri, 18 noiembrie 2016, la aceeaşi oră, în Sala Capitol din Timişoara, la un program special gândit pentru această nouă revenire a solistei în România, o reîntoarcere la spaţiul care o inspiră, care o regenerează şi care o determină să treacă de convenţii şi stereotipii.
Cu un background sonor al formulei mari simfonice, programul special ales şi alcătuit din titluri originale, încearcă să-i convingă pe cei mai clasici dintre auditori dar şi pe aceia care “respiră” jazz-ul că întâlnirea dintre genuri este compatibilă, împlinindu-i printr-o audiţie dinamică, surprinzătoare, impresionantî.
Jazzul simfonic, o nouă formulă de succes, care cucereşte pe rând scenele celor mai importante instituţii de concert ale României, se suprapune cu ultimul eveniment al Toamnei Muzicale, oferit într-o formă concentrată de bucurie şi împlinire sonoră.
Joi 17 noiembrie 2016 ora 19.00
Sala Cercului Militar B-dul Decebal nr. 19
Vineri 18 Noiembrie 2016 ora 19.00
Sala Capitol Timişoara
Jazz simfonic
Orchestra Filarmonicii de Stat Arad
Dirijor Mihaela Cesa-Goje
Solişti:
Elena Mîndru, voce (România/Finlanda)
Alex Simu, clarinet şi saxofon (Olanda)
Tuomas J. Turunen, pian (Finlanda)
Johnny Bota, contrabas (România)
Anssi Tirkkonen, tobe (Finlanda)
În program lucrări de Visa Oscar, Alex Simu, Tuomas J. Turunen, Elena Mîndru, Sabin Păutza, Artturi Rönkä şi Sampo Kasurinen
1. Between a Smile and a Tear (muzica: Tuomas J. Turunen, versuri: Elena Mîndru)
2. Little Equilibrist (muzica:Visa Oscar, versuri: Elena Mîndru)
3. Borderline (muzica:Visa Oscar, versuri: Janne Lehmusvuo)
4. Beyond Time (muzica:Artturi Rönkä, versuri: V. A. Koskenniemi)
5. Alice (muzica: Sampo Kasurinen, versuri: Ulriikka Heikinheimo)
6. Big Band Vocal 1 (aranjament Sabin Păutza)
7. Swan (muzica:Tuomas J. Turunen, versuri: Elena Mîndru)
8. O inimă (muzica:Alex Simu, versuri: Elena Mindru)
9. Evening in Romania (muzica şi versuri: Elena Mîndru)