Buget majorat pentru Camera Deputaţilor şi cea a Senatului

Marti, 15 Decembrie, 2015 10:05 Redactia POLITIC / ECONOMIC Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia POLITIC / ECONOMIC Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 15 Decembrie, 2015 10:05 Tiparire

Comisiile reunite de buget au aprobat, luni, majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a hotărârilor plenurilor celor două Camere, cu unanimitate de voturi.

'Vă propun să fiţi de acord să înlocuim anexele care conţin cele două bugete, al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, din forma adoptată iniţial, în forma care corespunde hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului. La Camera Deputaţilor de la 295 de milioane de lei ajungem la 340 de milioane de lei, o diferenţă de 45 de miloane de lei. La Senat de la 130 la 166 de milioane de lei, o diferenţă de 36 de milioane de lei', a declarat preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Viorel Ştefan, informează Mediafax.
 
El a afirmat că majorarea bugetelor se impune ca urmare a creşterilor salariale de 10%, dar şi ca urmare a producerii efectelor ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor înalţilor demnitari.
 
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, sursa de finanţare a majorărilor celor două bugete este 'Anexa Ministerului Finanţelor Publice, finanţare acţiuni generale de la tittlu de cheltuieli alte transferuri'. Majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost votată cu unanimitate de voturi.
 
Camera Deputaţilor şi-a votat, luni, noul buget, mai mare cu 27 de milioane de lei decât era prevăzut în forma Guvernului. Astfel, Camera Deputaţilor primea, iniţial, de la Guvern, 313,7 milioane de lei, însă deputaţii au solicitat Ministerului Finanţelor o majorare cu aproximativ 27 de milioane de lei, pentru plata majorărilor salariale decise de Guvern în ultimele luni. Ministerul Finanţelor a anunţat că Parlamentul va primi aceşti bani la rectificarea bugetară.
 
În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Senatul, care a solicitat o majorare de 36 de milioane de lei pentru bugetul propriu, din aceleaşi considerente. Răspunsul ministerului a fost identic, ministrul Anca Dragu promiţând fonduri suplimentare la rectificare.
 
Această formulă a fost şi votată în Comisiile de buget finanţe, unde s-a aprobat bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului în forma transmisă de către Guvern. Luni, însă, înaintea plenului reunit care urmează să discute bugetele tuturor ordonatorilor de credite, Camera Deputaţilor s-a reunit într-o şedinţă în care a votat o formă proprie a bugetului, în care a fost inclusă şi majorarea de 27 de milioane de lei. Senatul îşi votase deja, de săptămâna trecută, un buget majorat cu 36 de milioane de lei.
 
Acest subiect a provocat un scandal şi în prima şedinţa a Comisiilor de buget care au discutat, sâmbătă, proiectul bugetului.
 
Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost adoptate, sâmbătă, de Comisiile pentru buget, în forma iniţială, prezentată de Guvern, fără sumele suplimentare necesare pentru salarii, cu promisiunea Ministerului Finanţelor că vor fi acordaţi bani în plus la prima rectificare. Reprezentanţii Senatului au solicitat, dimineaţă, 36 de milioane de lei în plus pentru salarii şi au provocat un scandal în comisie.
 
Astfel, în urma unor negocieri între reprezentanţii Camerei Deputaţilor şi Senatului şi cei ai Ministerului Finanţelor, soluţia adoptată la acel moment a fost una de compromis - majorare sub forma unei rectificări pozitive, în 2016.

Stiri asemanatoare

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:18

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Un accident rutier a avut loc azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei 07.40, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș- Sibiu.   Un camion care transporta mărfuri generale s-a r ...

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marti, 15 Octombrie, 2024 13:42

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marți, 15 octombrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, NICOLICI IONELA,de 16 ani, VARGA RUTH-MARIA, de 14 ani și COVACIU MARIA, de 14 ani, au plecat dint ...

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

Marti, 15 Octombrie, 2024 12:33

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a dat Tribunalul Arad fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, în urma acuzațiilor de înșelătorie a mai multor persoane, ...

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:48

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Consiliul Județean Arad a preluat de la comuna Bocsig și, apoi, a concesionat către Compania de Apă un teren de 1.900 m.p. pentru a dezvolta sistemul de alimentare cu apă din zona respective ...

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

Marti, 15 Octombrie, 2024 14:22

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

PSD Arad își depune astăzi, marți, 15 octombrie, la la ora 16:00, listele pentru alegerile Parlamentare. La Senat și Camera Deputaților. După ce s-a clarificat locul 1 la Senat, Euse ...

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:50

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Trei comune arădene – Conop, Zerind și Sintea Mare – vor primi sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor comunale aflate pe teritoriul lor. Fondurile provin de la alte ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Marti, 15 Octombrie, 2024 17:00

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj - Deva, sectorul Margina – Holdea se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structu ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

Marti, 15 Octombrie, 2024 11:24

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

În prezența a peste 700 de localnici din comuna Hălmagiu și satele aparținătoare, primarul independent Gheorghe Dărău a semnat luni adeziunea la Partidul Național Liberal!   ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Marti, 15 Octombrie, 2024 06:42

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Trei copii, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, frați, din localitatea hunedoreană Sântandrei, au fost dați dispăruți, luni după-amiază. Polițiștii au fost sesizați telefonic de t ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.