Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE) a început astăzi o campanie de strângere de medicamente ce vor fi trimise spitalelor din țară care tratează pacienți răniți în clubul Colectiv, se arată într-un comunicat transmis de FADERE, citat de Agerpres.
Federația a primit, joi, din partea Ministerului Sănătății, o listă cu medicamente și consumabile de care spitalele din România ar avea nevoie pentru tratarea pacienților afectați de incendiul din 30 octombrie.
Românii din Spania vor avea la dispoziție lista cu care se vor prezenta la farmacii pentru a găsi medicamente similare. De asemenea, FADERE furnizează și o listă cu locurile unde pot fi strânse aceste medicamente. Săptămânal, ele vor fi trimise în țară, acolo unde este nevoie.
"În mod sigur, și de această dată, românii din diaspora vor da dovadă de solidaritate cu cei din țară, așa cum au făcut-o de nenumărate ori și vor cumpăra aceste medicamente care vor ajuta la salvarea vieților celor răniți în această tragedie", a declarat președintele FADERE, Daniel Tecu, potrivit comunicatului.
Pe listă figurează 55 de medicamente, printre care: Addamel, Clexane, Colistin, Diazepam, burete cu clorhexin pentru spălarea pacienților, morfină, noradrenalină, Paracetamol, Ranitidină, soluții de vitamine.
Medicamentele se vor strânge la 22 de adrese din orașele: Madrid, Coslada, Alcala, Calatayud, Zaragoza, Lerida, Barcelona, Almonte, Huelva, Palos de la Frontera, Sevilla, Tomelloso, Alcazar, Tarancon, Granada, Malaga, Almeria, Elche, Valencia, Cordoba și Arganda.
Sursa: unitischimbam.ro