Președintele Klaus Iohannis s-a consultat cu societatea civilă la București. Cei prezenți la Palatul Cotroceni au fost informați că Iohannis va merge în Piața Universității, scrie stiripesurse.ro.
Mihai Dragoș: E nevoie ca președintele să nu uite că sunt probleme nerezolvate și riscurile ca cele petrecute în clubul Colectiv să se repete. Guvernul care va veni nu trebuie să aibă oameni murdari, cu traseiști, ofițeri sau colaboratori ai securității, cercetați de justiție și așa mai departe. Vrem eliminarea pragurilor electorale, mai ales pentru candidații independenți. Români are nevoie de o administrație puternică nepolitizată. Avocatul Poporului nu reprezintă cum trebuie societate, nici CNA și nici alte instituții.
Nicușor Dan: Nu trebuie să ne grăbim să alegem un premier. Trebuie să avem un acord politic pe niște teme, teme la care oamenii din Piață să participe.
Dragoș Slăvescu: Am oferit soluții pentru resetarea sistemului medical.
Sorin Ioniță, Expert Forum: Avem un program în 10 puncte. Sunt puncte fezabil de aplicat până în Crăciun. Sunt puncte ce nu costă bani de la buget, se pot trece într-o săptămână. Vrem ca președintele să pună un premier care să facă ceea ce vrea strada. Președintele a anunțat că va merge în Piața, dar nu știm când.
foto:.b365.ro