Castelul regal Săvârşin, inaugurat după opt ani de restaurare

Marti, 27 Octombrie, 2015 14:19 Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 27 Octombrie, 2015 14:19 Tiparire

Familia Regală va dezveli
astăzi placa inaugurală gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a castelului regal Săvârşin, sărbătorindu-se încheierea unui proces pe care Regele Mihai şi principesa moştenitoare l-au dorit un exemplu pentru societatea românească.

Agenţia Mediafax notează că evenimentul va avea loc în grădina castelului, chiar în preajma intrării în edificiu. Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu vor lua parte la eveniment, în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor credinţei şi societăţii civile bănăţene, potrivit unui anunţ publicat pe blogul Familiei Regale a României.
 
Astfel, vor fi inaugurate atât lucrările de construcţie, la exterior şi interior, cât şi lucrările de refacere a decoraţiunilor interioare şi mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948.
 
Potrivit Casei Regale, zecile de echipe de dulgheri, zidari, fierari, ţesători, ebenişti, argintari, lucrători în alamă, în porţelan, parchetari, instalatori, electricieni, specialişti IT, lucrători în ceramică "au considerat munca lor drept un exemplu pentru întreaga societate şi şi-au făcut cu mândrie şi plăcere datoria". Au lucrat, în aceşti opt ani, sute de meşteri, de multe ori împreună cu membrii Familiei Regale, care au contribuit direct la multe dintre procesele de refacere a edificiului istoric şi elementelor lui interioare.
 
"Se sărbătoreşte încheierea unui minuţios, laborios şi vast proces de restituire istorică şi culturală, pe care majestatea sa Regele Mihai şi alteţa sa Regală Principesa Moştenitoare l-au dorit un exemplu pentru întreaga societate românească", se spune în anunţul Casei Regale.
 
Pe domeniu există încă un număr de clădiri vechi de mai mică dimensiune, care vor fi restaurate de-a lungul anilor care vor veni, folosind procesul de reconstrucţie drept un mijloc de instruire pentru tinerii români doritori de a-şi însuşi arte şi meserii.
 
Inaugurarea de astăzi de la castelul regal Săvârşin va fi urmată de o demonstraţie în aer liber a Asociaţiei Române de Aeromodelism. Timp de 25 de minute, unsprezece membri ai asociaţiei vor efectua o demonstraţie cu aeromodele de zbor liber, captive şi acrobate electrice, pe peluza din faţa castelului.
 
Evenimentul de la castelul regal Săvârşin este un eveniment dedicat zilei de naştere a Regelui Mihai I, care a împlinit, duminică, 94 de ani.
 
Lucrările de restaurare au durat din mai 2007 până în octombrie 2015. Ele s-au desfăşurat după un plan iniţial realizat de arhitectul Casei Regale Şerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu şi arhitectul Emilian Cordoş şi a oferit consultanţă profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. Specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în toţi aceşti opt ani. 
 
O importantă contribuţie la cei opt ani de lucrări au avut-o angajaţii Casei Regale, precum şi colaboratori externi, din localitatea Săvârşin şi din comune limitrofe, precizează Casa Regală.

foto:romanialibera.ro 

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.