Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat azi, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane - cadre didactice şi personal auxiliar.
Liderii federaţiilor sindicale din educaţie au discutat astăzi la Palatul Victoria, despre majorările salariale din învăţământ, după ce Guvernul a propus o creştere de 10%, de la 1 decembrie, iar sindicatele doresc o majorare de 15%, din noiembrie.
Printre cei sosiţi la sediul Guvernului s-a numărat, din partea sindicatelor din educaţie, Anton Hadăr, de la Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi Marius Nistor, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".
De asemenea, la Palatul Victoria au fost prezenţi premierul Victor Ponta, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au decis, în 17 septembrie, după întâlnirea cu miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Muncii, Rovana Plumb, Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi Dialogului Social, Liviu Pop, să amâne luarea unei decizii privind eventuale proteste, până pe data de 10 octombrie, când reprezentanţii Executivului au promis că vor şti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educaţie şi de la ce dată, în funcţie de datele fiscal-bugetare.
"Am solicitat reprezentanţilor din sectorul educaţional să ne păsuiască până pe data de 10 octombrie, pentru a avea toate datele din punct de vedere fiscal-bugetar ale încheierii exerciţiului pe nouă luni de zile. După ce vom avea tabloul datelor bugetare, vom putea vorbi de majorări clare ale salariilor", a spus atunci ministrul Muncii, Rovana Plumb, citat de Mediafax.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Simion Hancescu arăta că sindicaliştii au solicitat Guvernului o creştere de 15 procente de la 1 noiembrie.
Discuţiile de atunci au avut loc după ce, în 15 septembrie, negocierile dintre premierul Victor Ponta şi liderii sindicatelor din Educaţie nu au ajuns la niciun rezultat, Guvernul propunând o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, în timp ce sindicatele au spus că doresc o creştere de 15%, din noiembrie, sau una de 20%, din decembrie.
Solicitările sindicaliştilor din educaţie de majorare a salariilor au fost transmise guvernanţilor după ce Executivul a decis creşterea salariilor cadrelor medicale cu 25%, începând din 1 octombrie.
Angajaţii din sistemul sanitar sunt primii bugetari care primesc salarii mărite înainte ca noua Lege a salarizării să intre în vigoare.
Proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede creşteri salariale în Educaţie, Administraţie şi Sănătate, ar urma să ajungă în Parlament pentru dezbatere în sesiunea de toamnă.
Din 1 august au crescut indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii, miniştrilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ şi celui al Curţii de Conturi, şefului Secretariatului General al Guvernului şi cel al Cancelariei premierului.
Astfel, indemnizaţiile lunare ale preşedintelui ţării, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare au fost majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului a fost fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, primesc o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru, conform OUG care se aşplică din august.
Conform sursei citate, aceeaşi indemnizaţie brută de 19.055 lei este acordată şi miniştrilor-delegaţi, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor din Senat şi Camera Deputaţilor, secretarului general al Guvernului, şefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ, preşedintelui Curţii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP şi STS.
foto:economica.net