Ghidul Arădean: Cum aţi devenit artistul şi personalitatea care sunteţi?
Petrică Paşca: De multe ori mi se adresează lumea „maestre”, dar eu nu mă consider demn de asemenea titulatură. Eu mă consier un interpret şi un mare iubitor alcântecului tradiţional.
De când eram mic existenţa mea avea legături strânse cu muzica şi cântecul popular. Când auzeam cum unchiul meu acorda vioara simţeam fiori şi abea aşteptam să îl aud cum cântă. Aveam în jur de trei ani când unchiul meu cânta la fluier şi îi cumpărase unul fratelui meu mai mare. Într-o zi în timp ce fratele încerca să cânte s-a rănit la buză şi l-a aruncat în spatele casei. Eu m-am bucurat pentru că astfel am avut acces la fluier, iar după două zile am început să îngân un cântec popular. Astfel a început totul.
Am continuat să cânt şi în şcoală și am câştigat diferite premii. Sora mea, văzând că sunt pasionat, mi-a dăruit primul taragot, cumpărat de la un meşter din Caransebeş. Am fost autodidact până când am avut privilegiul să îl am ca dascăl pe maestrul Dumitru Fărcaş.
În 1971 am fost angajat la orchestra de vioară a Filarmonicii de la Arad unde am fost instrumentist în cadrul orchestrei populare până în 1979, când a venit pe lume primul meu copil, Ciprian Paşca şi nu rezistam să fiu plecat de lângă el prin turnee în ţară.
G.A: Cum aţi împăcat rolul de tată cu cel de interpret?
P.P: Mi-am schimbat locul de muncă! Tot în domeniu, am mers să înfiinţez un ansamblu la Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei Meşteşugăreşti. În cadrul acesteia s-a creat un post cu activităţi culturale şi m-am ocupat de înfiinţarea unui ansablului care avea să devină scheletul a ceea ce sunt astăzi Rapsozii Zărandului.
G.A: Când a luat fiinţă orchestra de muzică populară Rapsozii Zărandului aşa cum o ştim noi?
P.P: Încă de pe vremea când eram angajat la orchestra populară a Filarmonicii, alături de câţiva colegi care erau încadraţi la orchestra simfonică, mai activam la cluburi de amatori, fiind şi o sursă de venit în plus. Când am plecat de la Filarmonică am constituit un nucleu mai mare. Componenţa orchestrei s-a mai schimbat în timp, însă de pe atunci am început să ne afirmăm ca ansamblu şi am câştigat diferite concursuri, pe ţară chiar.
Un astfel de concurs a fost Cântarea României. Se zice că era o manifestare comunistă, dar era un concurs de cel mai înalt nivel. Era foarte sever în tot ce înseamnă repertoriu, interpretare, autenticitate de zonă, juriul fiind format din membrii cei mai competenţi la nivel naţional, fiind o competiţe bazată pe ceea ce era de valoare. Nu sunt un nostagic al vremurilor trecute, însă acea stricteţe era exact ceea ce trebuie pentru a se păstra autenticitatea şi calitatea.
A fost o durere să plec de la Filarmonică pentru că lucram cu etnomuzicologul Ioan T Florea, apreciat folclorist în ţară şi peste hotare. Însă am avut onoarea să continui să lucrez cu el.
Multă lume susţinea că nu există muzică tradiţională de Arad, însă nu e aşa. Avem zone clare în care nu se poate face confuzie cu Bihorul sau Banatul. Dezideratul nostru cu Rapsozii Zărandului a fost să ducem la rampă, în televiziune şi radio, specificul nostru.
„Mă bucur să văd că există o afluență mai mare de tineri spre cântecul și dansul popular!”
G.A: Care au fost unele din cele mai semnificative momente pe care le-ați avut alături de Rapsozii Zărandului?
P.P: Unul din momentele cele mai semnificative și o răsplată a strădaniei noastre s-a petrecut în 1988, când am fost invitați în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric. Era o onoare să paticipi la această emisiune și nu oricine era invitat. Atunci a fost „botezul” nostru pe scară națională.
Un alt moment special, care a reprezentat examenul maturității noastre, a fost în 1998, când am reușit să îl aducem la Arad pe maestrul Gheorghe Zamfir. Acesta a fost primul concert din țară alături de o altă formație decât formația dânsului. Au fost două concerte de Paști pe care n-am să le uit toată viața și ne bucurăm că am reușit să ne ridicăm la nivelul dânsului.
G.A: Povestiți-ne despre Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa.
P.P: Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa este unu unul din cele mai longevive festivaluri de folclor din țară, anul acesta având loc cea de-a XLVI (46)-a ediție. Printre cei care au debutat aici se numără artiști precum Sava Negrean Brudașcu, Florica Zaha, Mariana Deac, Cornel Boza ș.a. Prin colaborare cu Radio Timișoara concurenții sunt difuzați pe post, iar câștigătorii sunt promovați în continuare dacă își fac imprimări. Scopul festivalului este de a descoperii talente și de a încuraja tinerii care vor să meargă pe acest drum.
Eu am participat în ficare an cu diferite formații și m-am străduit să fac tot posibilul ca festivalul să continue, uneori găsind sponsori și pe cont propriu. Mă bucur să văd că există o afluență mai mare de tineri spre cântecul și dansul popular!
„Totul se diluează, dispare parfumul şi esenţa, iar folclorul se alterează”
G.A: Cum vedeţi evoluţia muzicii populare?
P.P: În trecut, înregistrările treceu prin trei comisii pentru a putea fi transmise la radio şi consider că aşa ar trebui să fie. Un interpret trebuie să aibă autenticitate, carte de identitate şi repertoriu din zona din care vine. Când începe o melodie ascultătorul trebuie să ştie cine interpretează şi ce. Din păcate azi ne aflăm într-o perioadă de rătăcire. Dispar oameni competenţi, care aveau studii de specialitate şi nu prea are cine să îi înlocuiască, sau sunt înlocuiți de unii care nu înţeleg, sau nu au înţeles, ce trebuie. E muzică populară, dar nu toate cântecele sunt reprezentative sau tradiţionale.
Dacă vrei să promovezi ceva trebuie să fie al tău, trebuie cercetat şi păstrat istoricul. De ce să cânte o sârbă oltenească în loc de moldovenească într-un dans din Moldova? Analizând o melodie populară ar trebui să poţi să afli nu doar ţara ci şi regiunea din care provine. Pericolul în ceea ce priveşte ceea ce se întâmplă acum cu muzica noastră populară nu sunt manelele ci „compozitorii” care fac un amestec nepermis. Iau prima parte dintr-o melodie din zona Clujului, a doua parte din Banat şi fac o armonie specifică de Moldova. Totul se diluează, dispare parfumul şi esenţa, iar folclorul se alterează.
G.A: Aveți vreun regret?
P.P: O singură durere mare am în suflet și anume că nu am discipol! Nu e vorba doar de județul Arad, ci și în Banat, care era ținutul taragoatelor, sunt tot mai puțini. Momentan, în județ sunt în jur de 30 de tineri care învață să cânte la un instrument de suflat, dar nici unul la taragot. La taragot este mai greu suflul, astfel, din punct de vedere tehnic, este mai ușor să cânți la saxofon.
G.A: Care sunt următoarele spectacole?
P.P: Pe 1 octombrie am fost invitat ca solist la Sala Palatului din București, acompaniat de lăutarii din Chișinău, în 20 octombrie, la Covăsânț, voi avea spectacol cu Rapsozii Zărandului, în timp ce pe 22-23 noiembrie se reia concursul „Floarea din grădină” în București, iar cu această ocazie sunt invitat să reprezint zona noastră printr-un recital.
G.A: Pe când un nou album alături de Rapsozii Zărandului?
P.P: Ne-am propus ca în fiecare an să scoatem câte un album din zona noastră. Albumele sunt și cu elevi și cu interpreți consacrați, iar anual lansăm una - două albume.
G.A: Ce mesaj transmiteți tinerilor?
P.P: Să mențină acestă direcție! Mă bucur să observ că tot mai mulți tineri dansează și ascultă muzică populară și le transmit să nu se jeneze să asculte muzică populară în public sau să danseze, pentru că, spre exemplu Gheorghe Zamfir cu muzica populară a cucerit lumea!
Silvia Irimie
Ghidul Arădean: Cum aţi devenit artistul şi personalitatea care sunteţi?
Petrică Paşca: De multe ori mi se adresează lumea „maestre”, dar eu nu mă consider demn de asemenea titulatură. Eu mă consier un interpret şi un mare iubitor alcântecului tradiţional.
De când eram mic existenţa mea avea legături strânse cu muzica şi cântecul popular. Când auzeam cum unchiul meu acorda vioara simţeam fiori şi abea aşteptam să îl aud cum cântă. Aveam în jur de trei ani când unchiul meu cânta la fluier şi îi cumpărase unul fratelui meu mai mare. Într-o zi în timp ce fratele încerca să cânte s-a rănit la buză şi l-a aruncat în spatele casei. Eu m-am bucurat pentru că astfel am avut acces la fluier, iar după două zile am început să îngân un cântec popular. Astfel a început totul.
Am continuat să cânt şi în şcoală și am câştigat diferite premii. Sora mea, văzând că sunt pasionat, mi-a dăruit primul taragot, cumpărat de la un meşter din Caransebeş. Am fost autodidact până când am avut privilegiul să îl am ca dascăl pe maestrul Dumitru Fărcaş.
În 1971 am fost angajat la orchestra de vioară a Filarmonicii de la Arad unde am fost instrumentist în cadrul orchestrei populare până în 1979, când a venit pe lume primul meu copil, Ciprian Paşca şi nu rezistam să fiu plecat de lângă el prin turnee în ţară.
G.A: Cum aţi împăcat rolul de tată cu cel de interpret?
P.P: Mi-am schimbat locul de muncă! Tot în domeniu, am mers să înfiinţez un ansamblu la Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei Meşteşugăreşti. În cadrul acesteia s-a creat un post cu activităţi culturale şi m-am ocupat de înfiinţarea unui ansablului care avea să devină scheletul a ceea ce sunt astăzi Rapsozii Zărandului.
G.A: Când a luat fiinţă orchestra de muzică populară Rapsozii Zărandului aşa cum o ştim noi?
P.P: Încă de pe vremea când eram angajat la orchestra populară a Filarmonicii, alături de câţiva colegi care erau încadraţi la orchestra simfonică, mai activam la cluburi de amatori, fiind şi o sursă de venit în plus. Când am plecat de la Filarmonică am constituit un nucleu mai mare. Componenţa orchestrei s-a mai schimbat în timp, însă de pe atunci am început să ne afirmăm ca ansamblu şi am câştigat diferite concursuri, pe ţară chiar.
Un astfel de concurs a fost Cântarea României. Se zice că era o manifestare comunistă, dar era un concurs de cel mai înalt nivel. Era foarte sever în tot ce înseamnă repertoriu, interpretare, autenticitate de zonă, juriul fiind format din membrii cei mai competenţi la nivel naţional, fiind o competiţe bazată pe ceea ce era de valoare. Nu sunt un nostagic al vremurilor trecute, însă acea stricteţe era exact ceea ce trebuie pentru a se păstra autenticitatea şi calitatea.
A fost o durere să plec de la Filarmonică pentru că lucram cu etnomuzicologul Ioan T Florea, apreciat folclorist în ţară şi peste hotare. Însă am avut onoarea să continui să lucrez cu el.
Multă lume susţinea că nu există muzică tradiţională de Arad, însă nu e aşa. Avem zone clare în care nu se poate face confuzie cu Bihorul sau Banatul. Dezideratul nostru cu Rapsozii Zărandului a fost să ducem la rampă, în televiziune şi radio, specificul nostru.
„Mă bucur să văd că există o afluență mai mare de tineri spre cântecul și dansul popular!”
G.A: Care au fost unele din cele mai semnificative momente pe care le-ați avut alături de Rapsozii Zărandului?
P.P: Unul din momentele cele mai semnificative și o răsplată a strădaniei noastre s-a petrecut în 1988, când am fost invitați în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric. Era o onoare să paticipi la această emisiune și nu oricine era invitat. Atunci a fost „botezul” nostru pe scară națională.
Un alt moment special, care a reprezentat examenul maturității noastre, a fost în 1998, când am reușit să îl aducem la Arad pe maestrul Gheorghe Zamfir. Acesta a fost primul concert din țară alături de o altă formație decât formația dânsului. Au fost două concerte de Paști pe care n-am să le uit toată viața și ne bucurăm că am reușit să ne ridicăm la nivelul dânsului.
G.A: Povestiți-ne despre Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa.
P.P: Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa este unu unul din cele mai longevive festivaluri de folclor din țară, anul acesta având loc cea de-a XLVI (46)-a ediție. Printre cei care au debutat aici se numără artiști precum Sava Negrean Brudașcu, Florica Zaha, Mariana Deac, Cornel Boza ș.a. Prin colaborare cu Radio Timișoara concurenții sunt difuzați pe post, iar câștigătorii sunt promovați în continuare dacă își fac imprimări. Scopul festivalului este de a descoperii talente și de a încuraja tinerii care vor să meargă pe acest drum.
Eu am participat în ficare an cu diferite formații și m-am străduit să fac tot posibilul ca festivalul să continue, uneori găsind sponsori și pe cont propriu. Mă bucur să văd că există o afluență mai mare de tineri spre cântecul și dansul popular!
„Totul se diluează, dispare parfumul şi esenţa, iar folclorul se alterează”
G.A: Cum vedeţi evoluţia muzicii populare?
P.P: În trecut, înregistrările treceu prin trei comisii pentru a putea fi transmise la radio şi consider că aşa ar trebui să fie. Un interpret trebuie să aibă autenticitate, carte de identitate şi repertoriu din zona din care vine. Când începe o melodie ascultătorul trebuie să ştie cine interpretează şi ce. Din păcate azi ne aflăm într-o perioadă de rătăcire. Dispar oameni competenţi, care aveau studii de specialitate şi nu prea are cine să îi înlocuiască, sau sunt înlocuiți de unii care nu înţeleg, sau nu au înţeles, ce trebuie. E muzică populară, dar nu toate cântecele sunt reprezentative sau tradiţionale.
Dacă vrei să promovezi ceva trebuie să fie al tău, trebuie cercetat şi păstrat istoricul. De ce să cânte o sârbă oltenească în loc de moldovenească într-un dans din Moldova? Analizând o melodie populară ar trebui să poţi să afli nu doar ţara ci şi regiunea din care provine. Pericolul în ceea ce priveşte ceea ce se întâmplă acum cu muzica noastră populară nu sunt manelele ci „compozitorii” care fac un amestec nepermis. Iau prima parte dintr-o melodie din zona Clujului, a doua parte din Banat şi fac o armonie specifică de Moldova. Totul se diluează, dispare parfumul şi esenţa, iar folclorul se alterează.
G.A: Aveți vreun regret?
P.P: O singură durere mare am în suflet și anume că nu am discipol! Nu e vorba doar de județul Arad, ci și în Banat, care era ținutul taragoatelor, sunt tot mai puțini. Momentan, în județ sunt în jur de 30 de tineri care învață să cânte la un instrument de suflat, dar nici unul la taragot. La taragot este mai greu suflul, astfel, din punct de vedere tehnic, este mai ușor să cânți la saxofon.
G.A: Care sunt următoarele spectacole?
P.P: Pe 1 octombrie am fost invitat ca solist la Sala Palatului din București, acompaniat de lăutarii din Chișinău, în 20 octombrie, la Covăsânț, voi avea spectacol cu Rapsozii Zărandului, în timp ce pe 22-23 noiembrie se reia concursul „Floarea din grădină” în București, iar cu această ocazie sunt invitat să reprezint zona noastră printr-un recital.
G.A: Pe când un nou album alături de Rapsozii Zărandului?
P.P: Ne-am propus ca în fiecare an să scoatem câte un album din zona noastră. Albumele sunt și cu elevi și cu interpreți consacrați, iar anual lansăm una - două albume.
G.A: Ce mesaj transmiteți tinerilor?
P.P: Să mențină acestă direcție! Mă bucur să observ că tot mai mulți tineri dansează și ascultă muzică populară și le transmit să nu se jeneze să asculte muzică populară în public sau să danseze, pentru că, spre exemplu Gheorghe Zamfir cu muzica populară a cucerit lumea!
Silvia Irimie
4.756 ron
4.194 ron
