Aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior vor fi obligate să părăsească sistemul. Iată de ce!

Luni, 28 Septembrie, 2015 16:12 Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 28 Septembrie, 2015 16:12 Tiparire

De la 1 octombrie aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obţinut titlul de doctor, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a menţionat că la nivel naţional la începutul anului 2010 existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor şi 4.500 fără titlu de doctor, potrivit realitatea.net.

Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reuşit să susţină tezele de doctorat în intervalul ianuarie-septembrie 2015, vor fi nevoiţi, conform legii, care nu este întotdeauna în coerenţă cu dorinţa de dezvoltare şi uneori nici cu logica, să părăsească sistemul. Şi este vorba despre aproape 3.000 de colegi", a afirmat Cîmpeanu.

„Dar, începând cu ziua de 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toţi cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul. Dar oare la ce ne va folosi că avem 100% cadre didactice care deţin titlu de doctor", a conchis ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.