Statul Islamic se dezintegrează? Iată motivele celor care dezertează

Marti, 22 Septembrie, 2015 11:06 Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 22 Septembrie, 2015 11:06 Tiparire

Tot mai numeroşi membri ai Statului Islamic (SI) părăsesc organizaţia extremistă sunnită din cauză că o consideră prea violentă sau coruptă sau pentru că a luptat prea adesea împotriva musulmanilor şiiţi, potrivit unui studiu în rândul dezertorilor, relatează AP în pagina electronică
citaţă de agenţia Mediafax.

Studiul, publicat luni de un centru de cercetare cu sediul la Londra, are la bază declarţii publice ale unui număr de 58 de persoane care au părăsit SI începând de anul trecut.
 
Directorul Centrului pentru Studiul Radicalizării şi Violenţei Politice Peter Neumann, autorul raportului, a declarat pentru The Associated Press că aceste concluzii contrazic imaginea unităţii şi hotărârii pe care încearcă să o prezinte SI.
 
Potrivit lui Neumann, dezertorii intervievaţi constituie doar o "mică fracţiune" din numărul tot mai mare care s-a întors împotriva SI.
 
În cazul în care se vor bucura de o largă popularizare, plângerile dezertorilor ar putea să descurajeze viitori recruţi să se alătură grupării militante, care a cucerit porţiuni vaste din teritoriile Siriei şi Irakului şi care s-a făcut cunoscută prin crime în masă, decapitări şi răpiri.
 
Ancheta a constatat că dezertorii vorbesc despre aceleaşi lucruri, inclusiv despre dezamăgirea că viaţa în zonele controlate de SI este extrem de dificilă şi că gruparea sunnită comite atrocităţi asupra altor musulmani sunniţi.
 
De asemenea, în pofida faptului că organizaţia a proclamat un "califat", adică un stat guvernat în conformitate ci legea islamică (shari), unii dezertori au acuzat-o de corupţie şi de faptul este ne-islamică.
 
Alţi dezertori acuză Statul Islamic că este mai interesat să lupte împotriva altor sunniţi decât împotriva Guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
 
Alţi foşti membri SI s-au plâns că au fost discriminaţi rasial sau că experienţa în cadrul organizaţiei nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în privinţa acţiunilor şi eroismului. Unii s-au plâns că nu au primit maşinile şi bunurile de lux care le-au fost promise sau că, în pofida faptului că erau luptători străini, au fost exploataţi pe post de carne de tun
 
Pe de altă parte, zeci de dezertori au reuşit să scape via Turcia, iar alţii au fost prinşi şi executaţi, potrivit Centrului Internaţional pentru Studiul Radicalizării (ICSR) de la King`s College, citat de BBC.
 
"Mi-am deschis haina şi am spus «Am o centură de explozivi, dar nu vreau să mă detonez»", a declarat Usaid Barho, un adolescent sirian, citat în raport.
 
"Orice le contrazice credinţele este interzis. Oricine urmează ceea ce resping ei este un apostat şi trebuie ucis", a declarat un dezertor care şi-a păstrat anonimatul.
 
"Restricţiile cu privire la plecare te fac să te simţi cam cam ca la închisoare", a declarat Abu Ibrahim, un "occidental".
 
Doi luptători au spus că au dezertat după ce au aflat că urmau să fie atacatori sinucigaşi. Un dezertor, care a cerut protecţia anonimatului, a declarat anul trecut pentru BBC că "brutalitatea SI îngrozeşte pe oricine".
 
Statele Unite luptă deja împotriva propagandei de război a grupării. Între instrumentele la care recurge se află un cont pe Twitter al Departamentului de Stat, intitulat "Gândeşte-te mai bine şi întoarce spatele", pe care sunt postat mesaje anti-SI.
 
Însă ICSR îndeamnă guvernele să facă mai mult pentru a încuraja foşti militanţi SI să vorbească şi inclusiv să îndepărteze obstacole de ordin juridic precum anchetarea pentru terorism.
 
Autorii raportului recunosc că mulţi dintre dezertori ar fi putut să comită crime şi că s-ar putea gândi "să spună orice pentru a scăpa de procese sau mai rău". Dar ei subliniază că relatările compilate de ICSR sunt "puternice şi coerente" cu alte relatări care pot fi considerate valabile.
 
Cele mai vechi cazuri compilate în raport datează din ianuarie 2014, iar cele mai recente din august. Per ansamblu, două treimi dintre dezertări au avut loc în primele opt luni ale lui 2015, iar o treime numai în vară.

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.