Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteo de ploi torențiale și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, începând din noaptea de joi dimineață de la ora 3:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 august, ora 3:00 — 21 august, ora 23:00, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a țării, în zonele de deal și de munte și izolat în restul teritoriului.
Vor fi mai ales averse, ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 35-40 l/mp, în 24 de ore.
ANM precizează că în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 km/h.