Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, la 6 august, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Această grevă a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933), informează Agerpres.
Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate, conform Wikipedia.
Desfăşurare
Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.
A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți[14], care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.
Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.
Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune, informează sursa citată.
De atunci, ziua de 6 august a devenit oficial Ziua minerului, având semnificația comemorării victimelor care s-au jertfit în luptele pentru obținerea unor condiții de muncă și de viață mai bune. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.
foto: observator.tv
Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, la 6 august, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Această grevă a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933), informează Agerpres.
Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate, conform Wikipedia.
Desfăşurare
Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.
A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți[14], care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.
Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.
Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune, informează sursa citată.
De atunci, ziua de 6 august a devenit oficial Ziua minerului, având semnificația comemorării victimelor care s-au jertfit în luptele pentru obținerea unor condiții de muncă și de viață mai bune. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.
foto: observator.tv
4.756 ron
4.194 ron
