Francezii au dăruit brazilienilor statuia care avea să devină un simbol, fiind considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, Cristo Redentor (Iisus Mântuitorul). Aceasta a fost dăruită cu ocazia centenarului independenţei ţării, inaugurarea sa având loc în anul 1931. Puţini ştiu însă că la chipul statuii devenită astăzi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din întreaga lume a lucrat un artist român.
Proiectul statuii a fost iniţiat de inginerul Heitor da Silva Costa şi de pictorul Carlos Oswald, iar la realizarea acesteia au participat membrii echipei sculptorului polonez Paul Landowski, printre care se număra şi Gheorghe Leonida, informează gandul.info.
Românul a primit sarcina de a modela chiar chipul lui Cristo Redentor. "Gheorghe Leonida este autorul. Cel puţin o tradiţie orală şi tot felul de informaţii şi scrise, acreditează această idee, că el este autorul capului Christului de la Rio", a explicat criticul de artă Pavel Şuşară.
Gheorghe Leonida a fost unul dintre cei 11 copii ai unei familii celebre, fratele său a fost inginerul Dimitrie Leonida, iar sora sa a fost prima femeie inginer din lume - Elisa Leonida. Sculptorul şi-a făcut studiile de artă la Roma, iar în 1925 s-a mutat la Paris unde s-a angajat în atelierul lui Paul Landowski.
Recunoaşterea în lumea artei a venit pentru Leonida odată cu lucrarea "Reveil", un nud care a fost expus la Saloanele de Artă de la Roma şi de la Paris. Lucrările lui au fost apreciate şi de suveranii României, el ajungând să fie unul dintre sculptorii oficiali ai Casei Regale. Acesta a fost însă şi unul dintre motivele pentru care, în perioada comunismului, operele lui Leonida au fost ascunse de public, iar numele artistului aproape şters din lumea artei.
Francezii au dăruit brazilienilor statuia care avea să devină un simbol, fiind considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, Cristo Redentor (Iisus Mântuitorul). Aceasta a fost dăruită cu ocazia centenarului independenţei ţării, inaugurarea sa având loc în anul 1931. Puţini ştiu însă că la chipul statuii devenită astăzi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din întreaga lume a lucrat un artist român.
Proiectul statuii a fost iniţiat de inginerul Heitor da Silva Costa şi de pictorul Carlos Oswald, iar la realizarea acesteia au participat membrii echipei sculptorului polonez Paul Landowski, printre care se număra şi Gheorghe Leonida, informează gandul.info.
Românul a primit sarcina de a modela chiar chipul lui Cristo Redentor. "Gheorghe Leonida este autorul. Cel puţin o tradiţie orală şi tot felul de informaţii şi scrise, acreditează această idee, că el este autorul capului Christului de la Rio", a explicat criticul de artă Pavel Şuşară.
Gheorghe Leonida a fost unul dintre cei 11 copii ai unei familii celebre, fratele său a fost inginerul Dimitrie Leonida, iar sora sa a fost prima femeie inginer din lume - Elisa Leonida. Sculptorul şi-a făcut studiile de artă la Roma, iar în 1925 s-a mutat la Paris unde s-a angajat în atelierul lui Paul Landowski.
Recunoaşterea în lumea artei a venit pentru Leonida odată cu lucrarea "Reveil", un nud care a fost expus la Saloanele de Artă de la Roma şi de la Paris. Lucrările lui au fost apreciate şi de suveranii României, el ajungând să fie unul dintre sculptorii oficiali ai Casei Regale. Acesta a fost însă şi unul dintre motivele pentru care, în perioada comunismului, operele lui Leonida au fost ascunse de public, iar numele artistului aproape şters din lumea artei.
Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public Arad, anunţă publicul călător că, în data de 20.09.2024, în intervalul orar 20:30 -21:30, cu ocazia evenimentului&nbs ...
Începutul lunii septembrie a adus un val de procese deschise la tribunalele din întreaga țară.
Contestatorii sunt seniorii nemulțumiți de deciziile de recalculare a pensiilor.
Toate ...
Anunțul decesului marelui fost fotbalist a fost făcut de Ionel Culina, ofițerul de presă de la CS Dinamo, pe pagina sa de Facebook: „Câine și după moarte! Îți mulțumim, Gigi Mulțescu&ldquo ...
O cină liniștită în familie se poate transforma într-o tragedie, dacă nu știi să intervii la timp. Învață să acorzi primul ajutor! Poate face diferența dintre viață și moarte. Cu ocazi ...
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România filiala Arad (CNIPMMR -filiala Arad), împreună cu Patronatul Național Român filiala Arad, au depus vineri 16.08 ...
Mircea Geoană (66 de ani), fost președinte al PSD și fost secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat miercuri candidatura ca independent la alegerile prezidențiale printr-un mesaj video postat pe rețelele ...
România sfidează tendința internațională care face ca țările cu o scădere a numărului de elevi să recruteze mai puțini profesori, deci să aibă profesori cu medii de vârstă mai ridicate, potr ...
Anual, pe 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România. Această zi ne reamintește că, în urmă cu 176 de ani, pompierii români au înfruntat, în Bătălia din Dealul Spiri ...
O companie specializată în infrastructură electronică a câştigat licitaţia pentru livrarea camerelor de supraveghere care vor transmite informaţii despre trafic şi starea vremii.
Ele vor ...
O cunoscută firmă din Arad, care de-a lungul anilor a reușit să obțină numeroase contracte în urma licitațiilor publice, își cere falimentul în instanță. Este vorba despre societatea P.A. ...
UTA și atacantul cu dublă cetățenie româno-maghiară, Daniel Zsori, în vârstă de 23 de ani, au ajuns la un acord, acesta devenind jucătorul Aradului, iar de mâine (10 septembrie) intră ...
Două milioane de cupluri britanice au acceptat şi alţi parteneri de sex, în timp ce alte şase milioane se gândesc serios să o facă, potrivit unui sondaj. Din cercetările noastre se pare că î ...
Sâmbătă dimineață, 7 septembrie, la ora 09:06, în județul Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea ML 3.8, la adâncimea de 16.9 km și intensitate III.
Cutremurul s-a pro ...
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad lansează din anul universitar 2024-2025 un nou program de studiu de predare a limbii române pentru studenții străini. Anul pregătitor de limba ro ...
La Arad s-a deschis astăzi Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din România, organizat în afara capitalei! Ca o coincidență fericită, tocmai acum ministrul Agriculturii a anunțat că p ...
Cel puțin 4 persoane au fost ucise, iar alte 9 rănite, intr-un atac armat într-o scoala din Georgia (SUA).
Suspectul arestat în urma atacului armat care s-a soldat miercuri cu cel puţin patru ...
Lotul selecționatei Under 20 a României va avea parte de două partide dificile în luna septembrie, cu Germania şi Anglia.
Astfel, România Under 20 întâlneşte Germania, la 5 ...
În perioada 3 septembrie, ora 19 – 5 septembrie, ora 23, circulația aerului, predominant nord-estică, va favoriza avansul dinspre partea central-sud-vestică a Asiei (zona deșertului Karakum) a unei m ...
Fotbalistul Florinel Coman, component al reprezentativei de fotbal a României, fost jucător la FCSB si actualmente la echipa Al-Gharafa din Qatar, a fost condamnat la 11 luni de inchisoare cu suspendare pentr ...
Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2025 are loc în modulul 4 de cursuri, mai exact începe pe 17 martie cu proba la Limba și literatura română, după cum prevede calendarul avizat joi de Mi ...
Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, azi dimineață (2 septembrie), la începutul ședinței de Givern că va crește pragul pentru acordarea tichetelor social, pentru ajutoarele de ...
Valoarea ratelor lunare şi dobânzile creditelor ipotecare au ajuns în prezen la nivelul înregistrat în 2019, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă financiară şi broker ...
Vineri seară, 30 august, la ora 22:12 în zona seismică Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter.
Cutremurul s-a produs la 46km V de Focsani, 63km E de Sfantu-Gheo ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că în noaptea de 1 septembrie 2024, frontiera ungară va fi închisă timp de o oră, între 3.00 și 4.00, ora locală.
MAE informează rom&aci ...
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, iar la aceeași dată o sărbătoare similară este celebrată în Republica Moldova, din anul 1990!
Limba română ...
CNAIR a transmis astăzi (30 august) la ANAP spre validare documentația pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate (SF) în baza căruia va fi construit cel de al doilea pod care va asigur ...
BT Direct, compania de finanţare persoane fizice a Grupului Banca Transilvania, şi iStoma anunţă un parteneriat prin care clienţii pot plăti în rate serviciile medicale de la peste 1.500 de clinici stoma ...
Miercuri, 27 august, în România se va produce o ușoară răcorire a vremii, dar din păcate câteva județe, printre care și Aradul, rămân sub atenționare de cod galben de caniculă.
&nbs ...
Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, conform unor surse guvernamentale.
Guv ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.