Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că rectificarea bugetară care urmează să fie aprobată mâine în Guvern este una pozitivă, adăugând că pe primele șase luni încasările la buget au fost cu patru miliarde de lei în plus.
"Toată lumea jonglează cu cifre, dar nimeni nu le înțelege. Conform Legii bugetului de stat aprobate de Parlamentul României, în consultare cu instituțiile internaționale, pe primele șase luni România trebuia să aibă un deficit de 13 miliarde de lei. Adică să cheltuiască mai mult decât să încaseze. Pe primele șase luni, România are un plus de patru miliarde de lei. Deci, nu a cheltuit mai mult decât a încasat, ci a încasat mai mult decât a cheltuit. Asta înseamnă că putem să dăm toți banii pentru dublarea alocațiilor pentru copii, care nu era prevăzută în buget, pentru celelalte legi care, de asemenea, nu erau prevăzute în buget, și mă refer la diplomați, la grefieri, la personalul nedidactic. Și că tot rămânem cu bani pe care să sperăm că putem să-i cheltuim cât mai bine până la sfârșitul anului. (...) Dacă sunt mai mulți bani decât în Legea bugetului aia înseamnă rectificare pozitivă", a precizat premierul, înainte de ședința BPN al PSD.
Victor Ponta susţine că "de la Transporturi se taie acei bani care erau prevăzuți ca și cofinanțare pentru proiecte care, oricum, nu se mai fac', informează Agenţia Naţională de Presă, Agerpres, .
În ceea ce privește faptul că ar fi urmat să se ia bani de la Sănătate după rectificarea de marți, premierul a explicat: "Nu la Sănătate, cei care au dat știrea (...) au zis minus 600 cu plus 700 se iau bani. Eu la matematică am învățat că minus 600 cu plus 700 este pe plus".