Vărul mai mare al Pământului: Exoplaneta Kepler- 452b

Vineri, 24 Iulie, 2015 15:56 Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 24 Iulie, 2015 15:56 Tiparire

Astronomii care fac parte din misiunea Kepler au descoperit o nouă exoplanetă, intitulată Kepler- 452b, despre care susţin că este cea mai asemănătoare Pământului dintre toate exoplanetele descoperite până acum, potrivit unui anunţ făcut de NASA.

Noua planetă este cu circa 60% mai mare în diametru decât Pământul şi se află la o distanţă de 1.400 de ani lumină în direcţia constelaţiei Cygnus.
 
Kepler-452b gravitează în jurul propriului soare, faţă de care se află la o distanţă cu 5% mai mare decât Terra, astfel că timpul petrecut pentru o rotaţie completă este de 385 de zile, faţă de 365 în cazul Pământului.
 
Conform oamenilor de ştiinţă, Kepler-452b are şanse mari să fie o planetă telurică, cu zone stâncoase şi apă, însă masa şi compoziţia acesteia nu au fost încă determinate. De asemenea, deocamdată nu există dovezi privind existenţa unor forme de viaţă pe această planetă.
 
Potrivit NASA, vârsta exoplanetei este estimată la 6 miliarde de ani (cu 1,5 miliarde de ani mai mult decât Terra), astfel că „ne putem gândi la Kepler 452-b ca la un văr mai mare al Pământului”. "După părerea mea, aceasta este planeta care se apropie cel mai mult, ca asemănare, cu Pământul", a declarat astronomul Jon Jenkins, de la Ames Research Center din Moffet Field, California, citat de Reuters.
 
"E pur şi simplu uluitor, când te gândeşti că această planetă a petrecut 6 miliarde de ani în zona locuibilă din jurul stelei sale", a completat astronomul american. "Este o perioadă de timp considerabilă şi o mare oportunitate ca viaţa să apară la suprafaţa ei sau în oceanele ei, dacă pe acea planetă există toate ingredientele necesare pentru existenţa vieţii", a mai spus Jon Jenkins.
 
Noua descoperire vine după ce, la începutul acestui an, NASA a anunţat identificarea altor două exoplanete, considerate "gemene" ale Terrei, unde apa ar putea exista în stare lichidă şi ar putea, astfel, să întreţină viaţa.
 
Este vorba despre Kepler-438b şi Kepler-442b, care se află pe orbitele unor stele din categoria piticelor roşii, mai mici şi mai puţin fierbinţi decât Soarele, aflate la distanţe de 470 de ani-lumină, respectiv 1.100 de ani-lumină de Terra. Un an-lumină echivalează cu aproximativ 9.461 miliarde de kilometri.
 
NASA a lansat telescopul spaţial Kepler în 2009, cu misiunea de a monitoriza stelele din apropiere, pentru a afla dacă în galaxia noastră există multe planete precum Terra. "Vorbim despre un progres uriaş, am găsit o planetă care seamănă cu Pământul, fiind similară în mărime şi temperatură, aflată în jurul unei stele care seamănă la rândul ei cu Soarele", a declarat Jeff Caughlin, astronom la SETI Institute din Mountain View, California.
 
Dacă se dovedeşte a fi teluricş, atunci Kepler- 452b ar trebui să aibă o masă de cinci ori mai mare decât Terra, iar gravitaţia ei ar fi de două ori mai mare decât aceea de la suprafaţa Terrei. Noua exoplanetă ar putea avea, de asemenea, o atmosferă densă, un cer acoperit de nori şi vulcani activi, a adăugat acelaşi cercetător american.
 
Odată cu descoperirea lui Kepler-452b, telescopul american a găsit 1.030 de exoplanete, confirmate şi identificate dintr-un număr de 4.696 de planete-candidate. Lista planetelor potenţiale include alte 11 corpuri cereşti care sunt considerate "gemene ale Terrei", dintre care nouă orbitează în jurul unor stele care seamănă cu Soarele.
 
Telescopul Kepler nu poate să "vadă" în mod direct acele planete, ci măsoară modificările de luminozitate care se produc atunci când ele trec prin faţa stelelor lor. Programe computerizate sofisticate, însoţite de monitorizări atente realizate ulterior de telescoape de la sol determină cu precizie dacă acele modificări de luminozitate au fost cauzate de trecerea unei planete prin faţa stelei sale.
 
O disfuncţie a sistemului de poziţionare a pus capăt misiunii iniţiale a telescopului Kepler - aceea de a găsi exoplanete - în anul 2013, dar, ulterior, savanţii de la NASA au decis să nu îl abandoneze şi să îl folosească pentru alte observaţii astronomice.
 
Încercările de a afla dacă exoplaneta Kepler-452b are o atmosferă vor trebui să aştepte o nouă generaţie de telescoape spaţiale mai performante, a precizat John Grunsfeld, administrator-asociat al NASA.
 
sursa:mediafax.ro

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.