Dr. Yassine Alani Idrissi este absolvent UVVG, programul de studii Medicină. În prezent este medic rezident la Centrul Medical Maimonides, în New York, anul I, medicină internă, și a fost o adevărată aventură să ajungă din Maroc în Arad și apoi în SUA.
Originar din Meknes, Maroc, a auzit de la alți absolvenți despre UVVG, și a decis să-și asculte prietenii care, după absolvire, s-au întors acasă și sunt medici în țara natală. Poveștile absolvenților l-au convins să se prezinte la examen, pe care l-a trecut cu brio, și după 6 ani, în 2018, a absolvit Medicina în limba franceză.
„Visul american” s-a conturat în primii ani de studenție: „încercam să înțeleg mai multe despre EKG, și căutam clipuri pe youtube. Am găsit canalul Dr. Najeebs și am fost cucerit de felul în care este predată medicina peste ocean. Am început să visez despre cum ar fi să ajung să studiez și acolo, într-o zi, și m-am interesat la secțiunea de Medicină în limba engleză, de la UVVG. Mi s-a spus că nu ar fi imposibil să iau examenele de rezidențiat, și că mai sunt studenți care se pregătesc...așa că m-am pus pe învățat. M-am ambiționat să pornesc pe acest drum, și la 2 ani după absolvire, după zile și nopți de învățat, m-am clasat în primii 20% la nivel mondial. Acesta a fost primul pas. Am ajuns să profesez în în Pittsburgh, Pennsylvania, unde am lucrat aproape doi ani în cercetare, în oncologie. Din cauza unor probleme cu alocarea fondurilor pentru cercetare, m-am întors pentru un an în Maroc, iar apoi am obținut acest post în New York, unde lucrez în medicină internă.”
...și totul a început la UVVG...„unde Dr. Tomescu Branco mi-a fost cel mai drag profesor. Am adorat modul în care ne-a predat, dar cel mai mult m-a impresionat cât de minunat este el, ca om. A fost întotdeauna lângă mine, m-a sprijinit și îndrumat chiar și după absolvire, întotdeauna disponibil și dornic să ajute.”
Cea mai frumoasă amintire despre anii de studenție este toată experiența, și România: „Pe lângă universitate și tot ce am învățat profesional, am învățat foarte multe despre viață, mi-am făcut mulți prieteni și am vizitat atât România cât și alte țări din Europa. Pentru puțin timp am devenit un fel de influencer, cu toate călătoriile mele. Tot ce am obținut, până astăzi, nu ar fi fost posibil fără experiențele și lecțiile pe care le-am învățat la UVVG și în România, și le voi păstra mereu în suflet.”
Interviul a fost tradus din limba engleză, dar mesajul pentru studenți îl vom reda mot-a-mot, pentru a fi perceput așa cum a fost transmis : ”The only limit that exist for a human being is the one they put on themselves. Do not listen to negative people, learn a positive thing from everyone and implement positive feedback everyday. Most importantly, never give up, life is not a sprint but a marathon, so find your rhythm and be consistent. Anything is achievable if you put your mind to it!”