Ziua Internațională a Bărbatului (ZIB) este un eveniment anual sărbătorit în data de 19 noiembrie. Doar că unii bărbați după ce au sărbătorit prin ciocnirea a mai multor pahare de licori bahice s-au urcat la volan dar m-au ajuns prea departe!
Miercuri,19 noimebrie, în jurul orei 16.07, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 58 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Tot la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 08.45, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 29 de ani, din Curtici, în timp ce conducea un autoturism în localitate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la unități medicale, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate de polițiști.
sursa: IPJ Arad
foto: pixabay.com