Încep testele de rezistență la noul pod hobanat peste Mureș

Data publicare: Marti, 18 Noiembrie, 2025 Total: 345 accesari

Încep testele de rezistență la noul pod hobanat peste Mureș

Noul pod hobanat  peste Mureș, din capătul străzii Șaguna, care are o poveste ”zbuciumată” de la constructorul PAB România intrat în prima fază în insolvență iar apoi în faliment, până la probleme tehnice, va fi în sfârșit testat la capitolul rezistență și dacă trece de aceste teste va fi deschis traficului.

 

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a declarat joi, 13 noiembrie, într-o conferință de presă, că se respectă termenul anunțat în vară pentru deschiderea circulației și că în prezent se lucrează la ultimele detalii.

„Lucrările de remediere sunt în curs de finalizare. Hobanele au fost retensionate, iar acum se lucrează la trotuare și la reinstalarea parapetelor, care au fost demontate pentru realizarea modificărilor la structură. Cel mai probabil, testele la pod vor avea loc săptămâna viitoare”, a explicat primarul Călin Bibarț, în conferința de presă.



 

Da, se pare că în această săptămână, 17 – 23 noiembrie, conform surselor din Primăria Arad, se vor efectua testele de rezistență specifice pentru astfel de construcții. Podul trebuie să reziste la greutatea la care a fost proiectat, ceea ce presupune un număr de camioane încărcate care vor fi staționate pe suprafața podului. Aceste teste se vor face treptat, făcându-se măsurătorile specifice.

 

Noul pod peste Mureş din Arad, care a costat 165,7 de milioane de lei, urma să fie dat în folosinţă în această vară. Lucrările au început în 2022, iar construcţia are 295 de metri lungime, o lăţime de 23,5 metri, are piste de biciclete şi iluminat decorativ pe bază de leduri.

 

Dacă rezultatul testelor este unul de ”trecere” se va efectua recepția finală și se va deschide circulația pe noul pod, care va face legătura rutieră mai rapidă între cartierele și zone importante ale municipiului, respectiv UTA, Confecții, Pârneava, Alfa și Aradul Nou.