Consiliul de Administrație al CFR Călători menționează în ultimul raport semestrial pericolul dizolvării companiei conform prevederilor legale, în lipsa unui ajutor din partea statului, concretizat în noi infuzii la capitalul social. Cifrele arată că sub conducerea lui Traian Preoteasa compania se prăbușește.
Sub șefia managerului Traian Preoteasa, compania CFR Călători și-a continuat declinul și în primul semestru al acestui an. Mai rău, CFR Călători pierde piață în favoarea operatorilor privați, ceea ce pe termen lung va duce societatea și mai mult în groapă. Raportul Consiliului de Administrație CFR Călători vorbește de „probleme grave” ale societății.
Indicatorul tren.km IC+IR+R pentru semestrul I 2025 înregistrează o scadere față de semestrul I al anului 2024 cu cca. 7,86%. Defalcat, pe rang de tren, tren.km IC înregistrează o scadere față de aceeași perioadă a anului 2024 cu cca. 3,41%, IR înregistrează o diminuare față de aceeași perioadă a anului 2024 cu cca. 4,34%, în timp ce tren.km R înregistrează o scadere cu cca. 10,28% față de aceeasi perioada a anului 2024.
Datorii și cifre financiare dezastruoase
Dacă nu ar fi ajutorul statului, CFR Călători ar ajuge aproape de faliment. O cerință legală pentru societățile comerciale este ca activul net al acestora (active minus datorii) să nu coboare sub jumătate din capitalul social. Or, aceasta este situația în care se găsește compania și din care periodic statul o scoate prin majorări de capital social.
Veniturile la primele șase luni au fost la nivel de 87% față de anul trecut (1,48 miliarde lei față de 1,69 miliarde lei în 2024, scădere de 215 milioane lei, aproape 13%), cheltuieli mai mici, dar scăderea e mai redusă decât cea a veniturilor (scădere de 75 de milioane, dar sunt 5%), per total o pierdere de 238 de milioane de lei față de 98 de milioane de lei anul trecut cu 140 de milioane de lei mai mare.
Datoriile societății sunt de 301 milioane lei, din care:
Creanțele CFR Călători ar fi de 71 milioane de lei, care însă nu se știe dacă sunt recunoscute de Autoritate. În rest, raportul CA conține și alte cifre la fel de relevante care demonstrează picajul în care se află CFR Călători sub Traian Preoteasa.
Sursa: Club Feroviar