Primarul Bibarț: “Deocamdată, taxele și impozitele locale nu se majorează”
Începând de vineri, 7 noiembrie 2025, Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale aferente anului 2026 va fi pus la transparență. În forma actuală, taxele și impozitele locale vor râmâne la nivelul anului 2025!
“Vom pune azi la tranparentă taxele și impozitele locale conform legii în vigoare. Nu am prevăzut majorarea lor. Există însă pe circuitul legislativ o intenție de majorare a lor. Deocamdată nu este publicat în Monitorul Oficial respectivul act normativ. Dacă la nivel central se va decide majorarea lor prin act normativ, ne conformăm, pentru că decizia nu ne mai aparține.”, a declarat primarul Călin Bibarț în deschiderea ședinței extraordinare CLM, din 7 noiembrie.
Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale aferente anului 2026 va putea fi consultat timp de 30 zile lucrătoare, iar cei interesați vor putea face propuneri sau sugestii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției.