Construirea acestui spital rămâne o prioritate pentru noi, fiind un proiect foarte important pentru județul Arad. Practic, vom avea în același corp de clădire toate specializările medicale destinate copiilor. Termenul de execuție este de 26 de luni de la începerea lucrărilor.
În perioada următoare se va scoate la licitație și procedura privind dirigenția lucrărilor, pentru a monitoriza cât mai eficient întreaga lucrare.
Noul spital va îngloba toate specializările pentru copii. Proiectul presupune realizarea unei construcţii pe 10 niveluri: demisol, parter, 7 etaje plus un etaj tehnic şi heliport. Aria desfășurată a complexului va fi de 25.165 mp şi aria utilă de 18.256 mp.