„Golden Visa România” – propunere legislativă pentru atragerea capitalului privat

Data publicare: Miercuri, 15 Octombrie, 2025 Total: 118 accesari

„Golden Visa România” – propunere legislativă pentru atragerea capitalului privat

Parlamentarii liberali arădeni au inițiat, alături de alți colegi senatori și deputați ai Partidului Național Liberal, un proiect de lege menit să atragă bani reali în economia reală, fără birocrație și fără promisiuni de cetățenie. Programul „Golden Visa România”, avându-l ca inițiator principal pe senatorul Glad Varga, își propune să acorde drept de rezidență temporară pe 5 ani pentru oamenii de afaceri care investesc cel puțin 400.000 de euro în economia României.

 

Am depus în Parlament propunerea «Golden Visa România» – un program de rezidență temporară pe 5 ani pentru investitori care aduc minimum 400.000 de euro capital în economia noastră.

 

Vorbim despre rezidență, nu cetățenie. Despre bani reali, investiți în proiecte reale, cu impact în comunități. România are nevoie de capital nou, în imobiliare, companii românești, titluri de stat, fonduri de investiții sau proiecte locale. E o șansă de a atrage resurse private, fără birocrație și fără a depinde doar de fonduri publice.

 

Dacă Grecia a atras prin programul său «Golden Visa»,  peste 5,5 miliarde de euro în investiții directe de la lansare până în prezent, Spania a depășit 6 miliarde de euro, iar Portugalia – peste 7 miliarde de euro. Chiar și țări din regiune, precum Bulgaria și Ungaria, au derulat programe similare de rezidență prin investiții, menite să aducă capital străin și locuri de muncă. Noi alegem o variantă responsabilă, cu filtre clare și focus pe economia reală, nu pe specula imobiliară”, susține Glad Varga, senator PNL de Arad.

 

Potrivit deputatului Geanina Pistru Popa, inițiativa urmărește crearea de facilități pentru oamenii de afaceri străini care investesc în România, ceea ce duce la apariția a noi locuri de muncă.

 

„Economia Aradului este susținută în cea mai mare parte de economia privată, de investitorii pe care reușim să îi atragem. Această inițiativă legislativă creează facilități pentru oamenii de afaceri străini care investesc sume importante în economia națională, susțin și creează locuri de muncă”, a spus deputatul Geanina Pistru Popa.

 

La rândul său, deputatul Răzvan Cadar punctează că România își propune să atragă astfel noi investiții private.

 

„Proiectul de lege inițiat împreună cu colegii mei este un pas spre deschiderea pe care o arătăm investitorilor străini. Suntem într-un mediu competitiv în care vrem să atragem investiții private care fac economia să crească, aduc bani la bugetul de stat și creează noi locuri de muncă pentru români. De aceea, vrem să fim deschiși spre investitorii străini serioși”, a declarat deputatul Răzvan Cadar.

 

Potrivit inițiatorilor, economia României va câștiga capital privat pentru proiecte productive, mai multă încredere din partea investitorilor internaționali, locuri de muncă, venituri la bugetul statului și se vor face investiții în orașe și județe mai puțin dezvoltate.

 

De menționat însă că dreptul de rezidență va putea fi prelungit dacă investiția continuă, dar dacă investiția scade sub prag, acesta va fi revizuit. De asemenea, se vor face verificări stricte privind proveniența legală a fondurilor și profilul de risc.

 

Proiectul poate fi consultat aici: https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx...

 

Comunicat de presă - Departamentul de Comunicare al PNL Arad