Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, imagini filmate cu drona deasupra depozitului privat al RETIM de pe strada Torac din Timișoara.
Conform unei adrese oficiale a Gărzii de Mediu, volumul total de deșeuri din celula 2 a deponeului Ghizela este de 1.150.618 metri cubi, față de 1.127.075 metri cubi cât prevede autorizația integrată de mediu. „Rezultă astfel că a fost depășită capacitatea de depozitare autorizată. Se impune, începând cu 20 octombrie 2025, sistarea depozitării deșeurilor în celula 2”, a precizat Simonis, citând raportul oficial.
Simonis a anunțat că CJ Timiș a început procedurile pentru construirea celulei 3 a depozitului, dar, până la finalizare, deșeurile vor fi transportate temporar în Arad și Hunedoara.
„RETIM-ul a contestat inclusiv hotărârea Consiliului Județean Hunedoara de a accepta o parte din deșeurile Timișului. Cu alte cuvinte, compania recunoaște că a depășit capacitatea legală, dar încearcă să blocheze transportul gunoiului în alte județe. Dacă se reușește blocarea acestor soluții, din 20 octombrie, gunoiul timișenilor va rămâne pe străzi”, a avertizat președintele CJ.
Sursa: libertatea.ro