Principalele măsuri agreate de Coaliție pentru Pachetul 2 de austeritate

Data publicare: Joi, 28 August, 2025 Total: 140 accesari

Principalele măsuri agreate de Coaliție pentru Pachetul 2 de austeritate

Liderii coalitiei de guvernare au stabilit primele măsuri din cel de-al doilea pachet fiscal. Principalele schimbări propuse vizează firmele din România, pensiile speciale și pensionarea magistraților. Însă discuţiile rămân deschise pe problemele care ţin de administraţia locală.

Redăm mai jos principalele măsuri de austeritate agreate de Coaliție pentru Pachetul 2 fiscal:

1.Pensiile speciale și pensionarea magistraților

Creșterea vârstei de pensionare a magistraților, aplicată gradual pe o perioadă de 10 ani, pentru a evita respingerea la Curtea Constituțională.

 

În prezent, vârsta de pensionare este de 47 de ani și 4 luni, dar va crește treptat.

2. Noi praguri pentru capitalul social

 

500 lei → pentru firme cu cifra de afaceri până la 400.000 lei

5.000 lei → pentru firme cu cifra de afaceri până la 7 milioane lei

90.000 lei → pentru firme cu cifra de afaceri peste 7 milioane lei

3. Eșalonarea simplificată a datoriilor fiscale

 

Se păstrează mecanismul introdus în pandemie, dar cu reguli mai stricte;

 

- Plafoane datorii: 500 – 100.000 lei pentru persoane fizice, 5.000 – 400.000 lei pentru firme;

- Firmele trebuie să aibă minimum 12 luni vechime;

- Pentru datorii peste plafon, eșalonarea este posibilă doar în limita sumelor certe de încasat de la stat.

 

4. Modificări la CASS pentru profesii liberale

Contribuția va fi calculată la 72 salarii minime, în loc de 90 cum era prevăzut inițial.

5. Taxă nouă pentru coletele din afara UE

 

Se introduce o taxă de 25 lei pentru coletele provenite din afara Uniunii Europene, afectând în special comenzile de pe Temu și Shein.

foto cu rol ilustrativ