Arădeni băgați-vă la răcoare…dar nu în ”Beciul Domnesc”! Zilele toride continuă

Data publicare: Joi, 14 August, 2025 Total: 252 accesari

Arădeni băgați-vă la răcoare…dar nu în ”Beciul Domnesc”! Zilele toride continuă

Meteorologii anunță caniculă și disconfort termic de Sfânta Maria, în intervalul orar 12 – 21.

 

Vineri (15 august) valul de căldură se va manifesta în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în vestul, centrul și sudul Munteniei. Vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.

 

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în regiunile vestice și nord-vestice și izolat în cele sudice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice.

 

Notă: sâmbătă, valul de căldură, temperaturile deosebit de ridicate, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista în vestul, sud-vestul și local în centrul țării.

 

Sursa: Meteoplus