PASTILA DE ISTORIE: Imediat dupa Revoluție, Aradul începea pregătirile pentru sezonul estival

Imediat dupa Revoluție, Aradul începea pregătirile pentru sezonul estival. Ștrandul urma să se deschidă, după tiparul comunist, la 1 mai, și nu era mult timp de pierdut pentru a le demonstra oamenilor muncii care au răsturnat regimul în speranța unei vieți mai bune, că baza de agrement cea mai importantă din municipiu era pregătită pentru o vară mai frumoasă decât toate celelalte de până atunci. (S-a deschis, totuși, în 8 mai, pentru că pregătirile au întârziat).

În februarie 1990 Primăria a realizat un sondaj de opinie din care reieșea că 60% dintre arădeni sunt prea sedentari să caute distracție în afara pereților locuințelor în care trăiau. Dintre ceilalți 40%, majoritatea indicaseră Valea Mureșului ca principalul loc de agrement (42,7%), ștrandul Neptun (25,3%) și pădurea Vladimirescu (22,2%), potrivit rezultatelor prezentate de consilierul Primăriei, Bujor Buda, într-un interviu în ziarul local Adevărul, din 31 martie 1990.

La ștrand, începând de vineri, 30 martie, s-au pus în vânzare abonamentele. Chiria unei cabine (dintre cele 1214) era de1.050 lei. O căsuță (dintre cele 233) se putea închiria la prețul de 3.000 lei pe sezon. Atât căsuțele cât și cabinele se puteau rezerva până la data de 25 aprilie 1990, perioadă în care vechii abonați le puteau reînchiria. După această dată ele urmau să fie închiriate noilor solicitanți. Vânzarea abonamentelor se făcea la sediul ECRAL (o secție a întreprinderea de stat IGCL care îl administra), din strada Unirii nr. 19. Erau necesare următoarele acte, aceleași ca în sezonul precedent, în comunism: la închirierea căsuțelor adeverință din câmpul muncii, buletinele de identitate, certificatele de naștere pentru copii, fotografii pentru fiecare membru al familiei. Pentru închirierea cabinelor — tabel nominal cu adresa și fotografia fiecărui abonat (cabinele se puteau închiria doar câte una la șase persoane).

Dar cum se pregătea ștrandul pentru primul sezon... democratic?

Înainte de toate, prin privatizare. Au apărut primele afaceri particulare, după zeci de ani în care statul controla comerțul. Iar la ștrand acestea erau o videotecă, unde arădenii puteau viziona filme de pe un aparat video; o langoșerie, un aparat de înghețată și un spațiu pentru jocuri mecanice. Fabrica de conserve ”Refacerea” a solicitat două gherete pentru vânzarea de sucuri. Alte zeci de spații au rămas însă goale, prevestind un prim sezon sub așteptări. O deziluzie, cum scria ziarul Adevărul, în 29 aprilie, cu câteva zile înaintea deschiderii oficiale a bazei de agrement.

La rândul său, E.C.R.A.L. a reparat bazinele și a completat dușurile și cișmelele de apă. A toaletat căsuțele și a construit cinci căsuțe noi, pe care însă nu a apucat să pe racordeze la curent. La coborârea de pe Podul Decebal a rezervat, pentru prima oară, un spațiu pentru parcarea autoturismelor. Nu a reușit însă să rezolve problema telefoanelor publice, ceea ce intr-o perioadă când încă nu existau telefoane mobile, însemna că vizitatorii ștrandului nu puteau comunica de acolo cu nimeni.

Constantin Grădinariu, responsabilul ștrandului, informa ziarul local despre deschiderea restaurantului central de la ștrand.

Șefii de unitate Petru Negruț și loan Barna declarau, la rândul lor, că întreptinderea I.C.S.A.P. a preluat bucătăria și linia de autoservire, barul, complexul de lângă bazin și ghereta nr. 8, cea mai bine poziționată. La respectiva gheretă urma să se vândă bere, sucuri la sticlă și cafea (ca o noutate, se anunța ”cafea la nisip”). Tot în proprietatea întreprinderii de stat mai erau trei puncte volante pentru înghețată și două puncte la dozatoare.

Mult sub așteptări... ”Deci, poftiți la ștrand, cu mâncarea de acasă, și nu uitați să cumpărați ziarele”, scria cu sarcasm ziarul Adevărul, pentru că nici deschiderea unui chioșc de difuzare a presei pe ștrand nu a intrat în planurile administratorului.