O pană de alimentare cu energie electrică a afectat zona de nord a municipiului Timișoara în noaptea de miercuri spre joi, începând cu ora 23:58.
Locuitorii din cartierele afectate (Dacia, Torontal) au raportat întreruperea completă a curentului electric, atât în locuințe, cât și la nivelul iluminatului stradal.
Pe perioada întreruperii, mai multe blocuri de locuințe, instituții și străzi au rămas complet în întuneric.
După circa 25 de minute alimentarea cu energie electrică a revenit pentru cinci minute apoi s a întrerupt din nou.
Alimentarea cu energie electrică în zonele afectate s-a făcut în jurul orei 02:00.