Un incendiu a izbucnit, vineri seară, într-un zgârie-nori cu 67 de etaje din Dubai Marina, iar 3.820 de locatari din 764 de apartamente din clădire au fost evacuați.
Incendiul, a izbucnit vineri, 13 iunie, în jurul orei 21:30, și a declanșat o intervenție de urgență imediată a echipele de pompieri ale Apărării Civile din Dubai, împreună cu poliția și serviciile de ambulanță, care au ajuns la fața locului în câteva minute. În mai multe videoclipuri distribuite pe platformele de socializare, se pot vedea locuitorii ieșind în grabă pe ușa principală, cu fețele acoperite cu haine pentru a evita inhalarea fumului.
Mai mulți locatari au raportat că au simțit miros de fum, dar și-au dat seama de urgență abia după sosirea echipelor de intervenție.
Nu doar zgârie-norul cuprins de flăcări a fost afectat de incendiu, ci și clădirile din apropiere. Ahmed, un rezident dintr-o clădire alăturată, a povestit cum a fost nevoit să plece în zori, după ce fumul a pătruns pe holurile clădirii sale. „Mi-am luat rucsacul și am coborât pe scări. Acum sunt la un prieten. E un haos total în zonă. Nimeni nu știa exact ce se întâmplă”, a spus acesta.
După stingerea incendiului și evacuarea în siguranță a tuturor locuitorilor din zgârie-nori, un nor gros de fum este vizibil la fața locului. Acest lucru se datorează operațiunilor de răcire în curs, ca parte a procesului de stingere a incendiilor.
Cauzele incendiului nu se cunosc, însă autoritățile din Dubai au început o investigaţie pentru a stabili cauzele.