Pâncotan reținut de Poliție pentru violență în familie

Data publicare: Duminica, 08 Iunie, 2025 Total: 969 accesari

Pâncotan reținut de Poliție pentru violență în familie

Polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați, la data de 7 iunie 2025, despre faptul că un bărbat de 43 de ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus mai multe bunuri din locuință, în noaptea de 6/7 iunie. În ziua următoare, bărbatul i-ar fi trimis soției sale mai multe mesaje, prin care ar fi amenințat-o cu acte de violență și cu distrugerea locuinței.

 

Pe numele celui în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit un dosar penal, pentru amenințare, distrugere și violență în familie.

 

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.