BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică, care va oferi servicii bancare în 24 de sate şi oraşe mici

Data publicare: Vineri, 21 Martie, 2025 Total: 487 accesari

BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică, care va oferi servicii bancare în 24 de sate şi oraşe mici

Banca Comercială Română (BCR) lansează prima bancă mobilă, 100% electrică, organizată sub forma unui camion modular care va oferi acces la servicii bancare moderne în comunităţile rurale şi oraşe mici.

 

Iniţiativa face parte din strategia BCR şi vine în completarea programului de incluziune financiară a comunităţilor locale, prin care a pus în circulaţie, în octombrie 2022, prima sa unitate mobilă, ce a ajuns deja în 26 de comunităţi.

 

Programul este derulat în parteneriat cu Vodafone România, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări de Viaţă VIG şi, începând din acest an, şi Medlife.

 

Noua unitate mobilă este organizată în interiorul unui camion modular, cu un spaţiu util de 60 de metri pătraţi, şi este dotată cu toate facilităţile unei sucursale bancare: birouri, servicii digitale, echipamente multifuncţionale, terasă şi toate funcţionalităţile necesare.

 

Unitatea mobilă dispune de o autonomie de deplasare de 400 de kilometri şi poate funcţiona indepedent de orice sursă de curent timp de aproximativ 3 ore. Camionul modular este deservit de câte doi experţi, unul financiar-bancar şi unul specializat în telecomunicaţii şi tehnologie, iar în anumite comunităţi vor fi şi specialişti în servicii medicale.

 

În 2025, BCR îşi propune vizitarea a cel puţin 24 de comunităţi rurale şi mici urbane.

 

Sursa: produsinardeal.ro