O cunoscută firmă din Arad, care de-a lungul anilor a reușit să obțină numeroase contracte în urma licitațiilor publice, își cere falimentul în instanță. Este vorba despre societatea P.A.B. România SRL, deținută de Sandu Ion, care a înregistrat la Tribunalul Arad pe 10 septembrie a.c. un dosar prin care își cere falimentul. Pentru moment nu a fost stabilit niciun termen de judecată.
Conform informațiilor noastre, firma lui Sandu Ion datorează multe milioane de euro (se spune că ar fi vorba de 18 milioane de euro), mai multor societăți cu care colaborează.
Practic prin intermediul acestui demers PAB România nu dorește altceva decât să se pună la adăpost de executările silite
De menționat că PAB România este firma care construiește noul pod peste Mureș, care leagă strada Andrei Șaguna cu Aradul Nou, lucrare care ar fi deja în întârziere.