Detergent contrafăcut în valoare de peste 40 mii de lei confiscat de polițiști dintr-un magazin din Arad

Data publicare: Vineri, 09 August, 2024 Total: 570 accesari

Detergent contrafăcut în valoare de peste 40 mii de lei confiscat de polițiști dintr-un magazin din Arad

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au ridicat dintr-un magazin din Arad cantitatea de 514 bucăți de detergenți susceptibil a fi contrafăcuți.

 

”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad desfășoară activități de verificare a societăților care comercializează produse cu licență/marcă înregistrată.

 

De la o societate comercială cu sediul în Arad, polițiștii economici au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 514 produse din categoria detergenți, de diferite mărci, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 42.750 de lei.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea 84/1998, privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare.”, transmite Biroul de Presă al IPJ Arad.