Patru ”boschetari” le-au dat serios de furcă polițiștilor locali arădeni

Data publicare: Marti, 11 Iunie, 2024 Total: 554 accesari

Patru ”boschetari” le-au dat serios de furcă polițiștilor locali arădeni

Marți, 11 iunie, în jurul orei 12:45, echipaje de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat și sancționat doi bărbați pentru proferare de injurii, refuz de legitimare și împiedicarea polițiștilor locali de a-și desfășura atribuțiile de serviciu, după ce au intervenit într-o dispută dintre respectivii indivizi și agentul de pază al unui supermarket.

 

Astfel, la solicitarea agentului de pază transmisă prin Dispeceratul Poliției Locale, patrulele din teren s-au deplasat în zona de conflict, găsind un grup de patru indivizi din categoria persoanelor fără adăpost, care tulburau liniștea publică.

 

Paznicul, care a intervenit în cearta dintre oamenii străzii, care se desfășura în fața magazinului, pe fondul împărțirii unor obiecte pe care intenționau să le recicleze, după ce s-a ales cu amenințări și injurii, a solicitat sprijinul polițiștilor locali.

 

Agenții constatatori au fost nevoiți să-l încătușeze pe unul dintre bărbați, pentru conducerea acestuia la sediul DGPL Arad, în vederea identificării, deoarece a devenit recalcitrant, refuzând să furnizeze informații pentru stabilirea identității.

 

V.R.I., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în Felnac, a fost condus la sediul poliției locale și sancționat pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

Tovarășul acestuia, N.T., din Sânpetru German, în vârstă de 26 de ani, a “uitat” imediat de cearta petrecută cu câteva minute înainte, sărind în apărarea “prietenului” cu un cuțit, amenințându-i pe cei din jur cu acte de violență. A ajuns tot la sediul poliției locale, pentru împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea și conducerea unei persoane la sediul poliției locale. Precizăm că echipajele au fost nevoite să-l scoată încătușat dintre oameni.

 

Solicitându-se sprijinul Poliției Naționale prin Serviciul de Urgență 112, polițiștii au preluat persoana de la sediul DGPL, aceasta fiind condusă la IPJ Arad, unde a fost identificată și sancționată de către polițiștii locali cu suma de 3.700 lei pentru refuz de legitimare, adresare de cuvinte și expresii jignitoare echipajelor, respectiv împiedicarea acestora de a-și exercita atribuțiile de serviciu.

 

Sursa: DGPL Arad