Viața mondenă prin ochii unui taximetrist - Actorul

Data publicare: Marti, 11 Iunie, 2024 Total: 292 accesari

Viața mondenă prin ochii unui taximetrist - Actorul

Cum aș putea profita de timpul scurt al unei curse pentru a trece de la scurta conversație în legătură cu aflarea destinației la una plină de idei mai profunde, care vizează preocupările, dezamăgirile sau bucuriile din viață,  condimentată cu argumente pline de substanță, lăsând la sfârșit deschisă portița unei posibile continuări a subiectului neterminat? O astfel de tematică, presărată cu suspansul unei drame, îmbinate cu momentele hilare ce apar artezian dintr-o potrivire spontană a unor cuvinte bine alese, desfășurată pe covorul sincerității al unei succinte prezentări de realizări personale, poate transforma un personaj bizar într-unul ce are cândva ceva de spus. Astfel de experiențe conving orice indiferent că un pasager din viață ne poate fi o sursă de inspirație, sau îi putem fi un subiect de meditare, în funcție de cum ne-am "jucat" rolul.

 

Vocația

 


Vocea propriei conștiințe îți șoptește, în timp ce te afli pe coridorul încă întunecat al alegerii profesiei din viitor, că ești potrivit ( aproape perfect) pentru a interpreta într-un spațiu deschis o parte din viața unui personaj fictiv inspirat din realitate. Departe de a te linguși, glasul blând din interior îți aduce aminte de carisma ce te caracterizează în discuțiile cu prietenii, de gesturile pline de semnificație ce-ți însoțeau argumentele când erai la școală, de memoria ce ai demonstrat-o când citai din cărți aducând greutate unor opinii personale și ușurința de a  purta un dialog cu un străin întâlnit într-un parc. Ce ar fi vocația? Departe de a fi scrisă dinainte doar pentru un anumit segment din populație, înălțând astfel nedrept ziduri pentru alții cu aceeași pasiune, aptitudinile înnăscute, dar  hrănite și antrenate la timp, completate cu eforturi, sacrificii, și o instruire adecvată, înclinația spre un domeniu artistic reprezintă un cerc deschis și lărgit pentru mulți pretendenți. Dar vocația nu este totul.

 

Pregătirea

 

Departe de a fi o strălucire de moment, actul artistic a cărat în spate ani de pregătire, însoțiți de sacrificii. Inițierea unui candidat pentru scena unui teatru nu presupune o interpretare scolastică a unui rol, ci, dimpotrivă, o înțelegere detaliată a contextului social, și nu numai,  în care personajul reflectă o mentalitate, întruchipează un comportament, contribuie la un deznodământ. Să începi cu imitarea perfectă, dar să ajungi ca acesta să se identifice cu tine, este un drum anevoios, deoarece personalitățile celor doi ( actorul și rolul interpretat) luptă intrinsec pentru supremație, iar ochiul fin al arbitrului anonim ( dintre cei care-i cunosc bine, atât pe unul cât și pe altul),  face diferența. Poate constitui asta o problemă în viață? A continua să joci un rol fictiv în viața reală , este ca și cum ai încerca să înoți în nisip: nici nu înaintezi, dar și te epuizezi inutil... în plus, poți fi ridicol. Cine și ce poate preîntâmpina un colaps artistic?

 

 Repetițiile

 

"Repetitio est mater studiorum". Prin repetare , cunoștințele, aptitudinile se fixează temeinic. Departe de a fi comparată cu alergarea în cerc, ca și câinele după propria coadă, repetiția presupune îndepărtarea oricărui detaliu ce nu se găsește în scenariu, făcându-i dificilă înțelegerea, dar și adăugarea oricărui amănunt care dă mai multă viață interpretării. Aceste ore petrecute în spatele cortinei vieții obișnuite contribuie atât la înțelegerea fiecărui capitol al dialogului regizat, cât și la însușirea cât mai naturală a  replicilor. Chiar dacă storc din resurse, fericesc prin scop. Iată ce mare diferență între realitate și ficțiune: nu ne putem antrena replica, nu ne putem intui reacția, și nici nu putem prevedea finalul dintr-o secvență a vieții, dar putem învăța din eșecuri! De altfel, locul unde ne jucăm rolul contribuie la satisfacția personală.

 

Scena

 


Nu ne putem alege în viața reală întotdeauna cadrul, nu-l putem decora mulți dintre noi potrivit propriilor standarde, dar putem să ne simțim bine în postura de personaj principal. Pentru un interpret însă, scena devine propria casă. Familia este aceeași ( în mare măsură). Schimbată inevitabil în funcție de scenele derulate, ea înfrumusețează  atât preludiul, cât și intriga. Sunetul pașilor ce tropăie pe podea, suplimentat de ecoul plăcut al vocii unor temerari ai teatrului, plăsmuiesc un mediu propice absorbirii unui mesaj plin de substanță. Fără un auditoriu, viața pe o scenă ar fi posacă, fără perspectivă și nici apreciată.

 

Spectacolul

 

Cortina se ridică treptat într-o tăcere densă. Ceea ce vedem reprezintă un rezultat al pregătirii, rodul nenumăratelor săptămâni de repetiție, simbioza personajului cu scena. Cortina este și hotarul dintre o ficțiune interpretată și realitatea trăită. O putem ridica în timpul unui interviu când ne alegem locul de muncă, sau când discernem necesitatea unei instruiri superioare, sau când ne alegem noi prieteni. Deși ne va fi dificil să identificăm momentul coborârii ei, ne gândim ce impresie am lăsat.. Aprecierile vor fi subiective, dar propria satisfacție va rămâne.

 

Împlinirea

 

Aplauzele repetate, îndelungi și zgomotoase confirmă o prestație de calitate. Înclinația actorului în fața aprecierii venite din partea audienței, ridicată în picioare ca semn al stimei contribuie la satisfacția că întreaga muncă nu a fost în zadar. Afecțiunea bilaterală împărtășită pe parcursul unor minute în șir ridică atmosfera din sală la cote maxime. Compensează atâta efort, timp și muncă cu satisfacția aprecierii de moment? Răspunsul personalizat îl găsim din multiple perspective. După lăsarea cortinei, viața reală continuă. Fără regie, fără aplauze, cu lacrimile dezamăgirii, cu bucuriile realizărilor.

 

Un jurist din vechime familiarizat cu prestațiile de teatru, a ajuns la concluzia că la un moment dat unele persoane , fără voia lor, au devenit un subiect de discuție, deoarece au aderat la un mod de viață neînțeles pentru o majoritate: " am ajuns un spectacol pentru lume".

 

 Roluri principale sau secundare, cu un scenariu demn de admirat sau dificil de interpretat, cu intrigi palpitante și un deznodământ imprevizibil, sunt jucate de noi, actorii din viață, aplaudați la final, controversați în timpul prestației, uitați de mulți, dar în memoria celor dragi.

 

De Stelian Deaconu – taximetrist prozator
foto: pixabay.com