Veste bună pentru elevii care dau Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Aceștia primesc bursa de merit pentru toată luna iunie și pe câteva zile din iulie

Data publicare: Marti, 11 Iunie, 2024 Total: 846 accesari

Veste bună pentru elevii care dau Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Aceștia primesc bursa de merit pentru toată luna iunie și pe câteva zile din iulie
Absolvenții clasei a VIII-a și clasei a XII-a care susțin examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc burse de merit până la afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor, conform unei note a Ministerului Educației, transmisă la solicitarea Edupedu.ro.
 
Astfel, elevii clasei a VIII-a și cei care susțin Bacalaureatul vor primi bursa de merit integral pe luna iunie, adică 450 de lei, la care se adaugă banii pe 7, respectiv 10 zile pe luna iulie. 

 

Pe 9 iulie 2024 se afișează rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024 și pe 12 iulie rezultatele finale la Bacalaureat, conform calendarelor oficiale. 

 

Bursele de merit pentru elevii care termină clasa a VIII-a se acordă și pe timpul pregătirii și susținerii Evaluării Naționale 2024, iar pentru elevii de liceu și din învățământul profesional și tehnic și pe perioada examenului național de bacalaureat, de certificare a calificării profesionale și a pregătirii practice, potrivit Ministerului Educației, citând prevederile art.3 din Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024, aprobată prin ordinul nr. 6238/2023.

 

Sursa: edupedu.ro

Foto: arhivă