A devenit lege. Șoferii care conduc beți sau drogați pot rămâne fără permis timp de 10 ani

Data publicare: Miercuri, 15 Mai, 2024 Total: 291 accesari

A devenit lege. Șoferii care conduc beți sau drogați pot rămâne fără permis timp de 10 ani

Camera Deputaților a votat legea prin care șoferii prinși beți sau drogați la volan să rămână fără carnet timp de 10 ani. Legea va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. 

 

Este vorba despre un proiect adoptat de Senat în decembrie 2023. De atunci, a intrat de mai multe ori pe ordinea de zi a Camerei, iar marți, 14 mai a fost votat de deputații României. 

 

Proiectul de lege a fost promovat după accidentul de la 2 Mai, în care un șofer drogat a accidentat mortal doi adolescenți.

 

Legea completează mai multe acte normative din domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și alte substanțe cu efecte psihoactive.

 

Una dintre prevederile propuse este că ”dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă poate fi interzis pe o perioadă de la 1 la 10 ani”. Se aplică șoferilor prinși băuți sau drogați la volan.

 

De asemenea, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată. Sunt vizate cazurile de infracțiuni – conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Foto: arhivă