Lunea luminată sau Lunea Albă din Săptămâna Luminată. Ce trebuie să faci în această zi

Data publicare: Luni, 06 Mai, 2024 Total: 511 accesari

Lunea luminată sau Lunea Albă din Săptămâna Luminată. Ce trebuie să faci în această zi

Săptămâna Luminată începe după ziua de Paște (Lunea Luminată) și se încheie în Duminica Tomii.

 

După cum spune tradiția, Lunea, a doua zi de Paşti, există câteva obiceiuri pe care dacă le respectăm, se spune că ne va merge bine până la finele anului. AFLĂ ce trebuie să faci în a doua zi de Paşti ca să ai noroc!


A doua zi de Paşti. 
În această zi, numită şi Lunea Albă, se spune că este bine să-ți vizitezi rudele, în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos.

 

Deasemenea, în această zi, finii merg în vizită la naşi, cu colaci, pască, ouă roşii şi vin roşu, iar copiii merg în vizită la părinți.

Se spune că în a doua zi de Paşti se deschid Porțile Raiului, şi ale iertării, iar orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi şi va merge direct în Rai.

Este bine ca în a doua zi de Paşti să stropeşti casa cu agheazmă şi să dai de băut la rude.

 
foto: crestinortodox.ro