CEC Bank oferă credite ipotecare cu dobândă fixă de 5,45% în primii 5 ani pentru locuinţe verzi

Data publicare: Luni, 11 Martie, 2024 Total: 733 accesari

CEC Bank oferă credite ipotecare cu dobândă fixă de 5,45% în primii 5 ani pentru locuinţe verzi

CEC Bank a inclus în ofertă credite ipotecare imobiliare cu dobândă fixă de 5,55% în primii 5 ani, ulterior variabilă, pentru cei care îşi încasează veniturile prin bancă. În cazul clientilor care nu încasează salariul la CEC Bank, dobânda este de 5,75%.

 

În cazul în care creditul este utilizat pentru achiziţia de locuinţe verzi, dobânda este de 5,45% în primii 5 ani pentru cei care îşi încasează veniturile prin Bancă şi de 5,65% fără încasare venit.

 

Oferta CEC Bank face parte din cadrul unei campanii care se derulează în perioada 01.03 – 31.08.2024.

 

De exemplu, în cazul unui credit ipotecar imobiliar rambursat în rate lunare egale, cu încasare venituri la CEC Bank, în valoare de 250.000 de lei, pe 25 de ani, valoarea primei rate va fi de 1.642,70 lei, iar suma totală de rambursat 576.070,22 lei. Calculul reprezentativ a fost efectuat pentru o dobândă fixă în primii 5 ani şi ulterior variabilă, rata dobanzii fiind de 5,55 % / an cu DAE de 7,90%. Comisionul de analiză dosar este de 500 de lei iar comisionul de rambursare anticipată este zero.

 

Sursa: produsinardeal.ro