Peste 1000 de misiuni, dintre care stingerea a 58 de incendii, ale pompierilor militari arădeni în luna februarie

Data publicare: Miercuri, 06 Martie, 2024 Total: 326 accesari

Peste 1000 de misiuni, dintre care stingerea a 58 de incendii, ale pompierilor militari arădeni în luna februarie

În luna februarie a anului 2024 echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, intervențiilor în sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat celor aflați în dificultate, au intervenit în 1002 situații de urgență.

 

Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 914 solicitări.

 

Asigurarea asistenței medicale de tip SMURD a fost repartizată astfel:

 

• Detașamentul de Pompieri Arad – 593;

• Detașamentul de Pompieri Ineu – 176;

• Detașamentul de Pompieri Sebiș – 52;

• Secția de Pompieri Bârzava – 93.

 

De asemenea, din totalul celor 914 solicitări echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în urma producerii a 22 de accidente rutiere.

 

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 58 de incendii, precum și în alte 30 de intervenții în sprijinul comunităților.

 

Stingerea incendiilor a fost repartizată astfel:

 

• Detașamentul de Pompieri Arad – 19;

• Detașamentul de Pompieri Ineu – 17;

• Detașamentul de Pompieri Sebiș – 14;

• Secția de Pompieri Bârzava – 8.

 

Din totalul celor 58 de incendii care s-au produs în această perioadă, 22 au fost înregistrate la case sau anexe gospodărești, 31 la vegetație uscată și resturi menajere în urma cărora peste 125 de hectare de teren au fost afectate, iar 5 la mijloace de transport.

 

Principalele cauze generatoare ale incendiilor la locuințe au fost: scurtcircuitul electric produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor și coșurile de fum necurăţate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile.

 

Alte 30 de intervenții au constat în:

 

•           10 intervenții pentru deblocarea ușilor în vederea facilitării accesului echipajelor medicale;

•           3 intervenții pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere;

•           7 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;

•           2 misiuni pentru asigurarea evenimentelor publice de amploare care pot genera situații de urgență;

•           2 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții;

•           3 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniție;

•           3 intervenții pentru degajarea elementelor de construcție care prezentau pericol de cădere.

 

Totodată, pentru eficientizarea intervențiilor și optimizarea timpilor de răspuns, subunitățile au efectuat 55 de recunoașteri în obiectivele din raioanele de intervenție. Pe timpul acestora s-au verificat sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configurația acestuia și alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenției. În vederea pregătirii forțelor de intervenție pentru misiunile specifice pe care trebuie să le îndeplinească, au fost organizate 5 exerciții cu forțe și mijloace în teren.