Camion în flăcări în curtea unei societăți comerciale din Fântânele

Data publicare: Marti, 13 Februarie, 2024 Total: 945 accesari

Camion în flăcări în curtea unei societăți comerciale din Fântânele

Un incendiu a izbucnit marți seara, la un camion aflat parcat în curtea unei societăți comerciale din localitatea Fântânele.

 

La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul evenimentului acționează și pompierii voluntari ai SVSU Fântânele.

 

Incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul cabinei camionului, fără posibilitate de propagare la alte vehicule sau construcții. Nu sunt înregistrate victime.

 

În momentul apariției știrii, pompierii acționează pentru stingerea incendiului.


Update 20:25 - Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

 

 









Sursă foto: ISU Arad