Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Data publicare: Duminica, 11 Februarie, 2024 Total: 1657 accesari

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor, secțiilor rurale 1 și 2, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și jandarmilor arădeni, au desfășurat o acțiune de amploare, în zona Pecica, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică.

 

Activitățile au avut ca scop descurajarea fenomenului infracțional, depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale, precum și impunerea respectării normelor legale.

 

168 de persoane au fost legitimate, dintre acestea, 4 fiind conduse la sediul poliției, pentru clarificări suplimentare, amprentare și verificări în bazele de date.

 

Au fost verificate 19 societăți comerciale, cu privire la activitatea economică, fiind dispusă ridicarea în vederea confiscării a 969 de lei.

 

Pe linie de sisteme de pază, au fost verificate 4 obiective de pază, și tot atâția agenți de pază.

 

În urma activităților, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.400 de lei, dintre care 44 pentru nerespectarea legislației rutiere, 11 pentru încălcarea legislației privind protecția animalelor, a programului de gestionare a câinilor fără stăpân, precum și pentru nerespectarea regimului de deținere a câinilor periculoși, 6 pentru nerespectarea normelor legale privind paza și protecția obiectivelor și bunurilor.

Nu au fost constate infracțiuni.

 

Aceste acțiuni vor fi continuate și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ.