Incendiu la anexa unei case de pe strada Gheorghe Doja din Arad

Data publicare: Marti, 09 Ianuarie, 2024 Total: 653 accesari

Incendiu la anexa unei case de pe strada Gheorghe Doja din Arad

În această dimineață, 9 ianuarie, în jurul orei 10:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească de pe str. Gheorghe Doja din Arad.

 

Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

 

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interiorul anexei, ce are rol de magazie de lemne și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

 

Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompieri, reducând astfel pagubele materiale.

 

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

 

Update

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Sursa: ISU Arad