Incendiu într-un bloc turn din Arad. 30 de persoane s-au autoevacuat

Data publicare: Sambata, 23 Decembrie, 2023 Total: 1270 accesari

Incendiu într-un bloc turn din Arad. 30 de persoane s-au autoevacuat


Sâmbătă seara, 23 decembrie, în jurul orei 19:00, a izbucnit un incendiu la un apartament situat la etajul 5 al unui bloc de locuințe cu 10 etaje de pe strada Predeal din Arad.

 

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

 

La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.

 

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o cameră a apartamentului, la nivelul unei saltele, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, cu degajări mari de fum.

 


În urma recunoașterii efectuate de către pompieri, în interiorul încăperii a fost identificată o victimă, este vorba despre proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 72 de ani, conștient și cooperant, prezentând arsuri la nivelul feței și membrelor superioare.

 

Victima a fost evacuată de pompieri și preluată de către echipajul medical SAJ, care a transportat-o la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

 

Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii arădeni au acționat pentru protecția persoanelor din apartamentele învecinate și ventilarea casei scării.

 

Aproximativ 30 de persoane s-au autoevacuat în condiții de siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.

 

Incendiul a fost localizat și lichidat promt, în limitele găsite.

Update:

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: efectul termic, prin amplasarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire fața de materialele combustibile.


sursa: ISU Arad