Dedeman a devenit producător de energie electrică

Data publicare: Sambata, 23 Decembrie, 2023 Total: 755 accesari

Dedeman a devenit producător de energie electrică

Simtel, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, anunță finalizarea celei mai mari centrale electrice fotovoltaice instalate pe acoperișul unei singure clădiri din România, centrul logistic Dedeman Turda.

 

Proiectul este realizat de Simtel pentru Grunman Energy, companie ce face parte din Pavăl Holding și care a fost creată cu scopul de a produce energie prin intermediul centralelor electrice fotovoltaice instalate pe acoperișurile a cinci centre logistice Dedeman din țară. 

 

Centrala electrică fotovoltaică este instalată pe acoperișul centrului logistic al Dedeman din Turda și are o putere instalată de aproximativ 4,1 MWp prin intermediul a circa 10.000 de panouri fotovoltaice, care se întind pe o suprafață de 40.000 mp. Energia produsă anual de către centrală va fi de peste 4.500 MWh și va diminua emisiile de dioxid de carbon cu peste 2.100 tone pe an. 

 

Proiectul din Turda este conceput pentru a furniza energie în rețeaua națională de transport de energie electrică. Astfel, în urma punerii în funcțiune a centralei electrice fotovoltaice, Grunman Energy va deveni în mod oficial producător de energie electrică. Compania are în plan ca pe parcursul următorilor doi ani să instaleze centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile celorlalte centre logistice din țară ale Dedeman, cu sprijinul Simtel.

 

Pe lângă instalarea și punerea în funcțiune a centralelor electrice fotovoltaice în cadrul proiectelor pentru Grunman Energy, Simtel va fi, de asemenea, responsabilă de mentenanța panourilor fotovoltaice.

 

Sursa: forbes.ro