Ziua Mondială a Măslinului a fost proclamată în cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO în 2019 şi este sărbătorită de atunci în fiecare an la data de 26 noiembrie.
Măslinul, mai exact ramura de măslin, ocupă un loc important în conştiinţa locuitorilor lumii. Încă din cele mai vechi timpuri, măslinul simbolizează pacea, înţelepciunea şi armonia şi, ca atare, este important nu doar pentru ţările în care cresc aceşti arbori nobili, ci şi pentru oamenii şi comunităţile din întreaga lume, notează Unesco.org.
Conservarea şi cultivarea măslinului reprezintă un imperativ din ce în ce mai mare, pe măsură ce lumea luptă şi se adaptează la schimbările climatice. Protecţia patrimoniului cultural şi natural, inclusiv a peisajelor, se află în centrul misiunii UNESCO, iar marcarea #WorldOliveTreeDay consolidează eforturile de sustenabilitate a mediului, informează Agerpres.
Scopul Zilei Mondiale a Măslinului este, deci, de a încuraja protecţia acestui arbore şi a valorilor pe care le întruchipează, pentru a aprecia importanţa sa socială, culturală, economică şi de mediu pentru umanitate.
Măslinul, care îşi are rădăcinile în Marea Mediterană, este un simbol universal al păcii şi al armoniei. Crescând pe cinci continente, măslinii oferă locuri de muncă, siguranţă şi resurse naturale comunităţilor rurale din întreaga lume, notează Internationaloliveoil.org.
Uleiul de măsline şi măslinele de masă sunt o sursă dovedită de nutriţie şi de ingrediente-cheie în dieta mediteraneană. Ele oferă o mare varietate de arome şi de gusturi şi pun în valoare o bucătărie unică, care suscită interesul bucătarilor de renume din întreaga lume. Capacitatea multiplelor lor proprietăţi medicinale şi nutriţionale de a preveni anumite boli este în prezent recunoscută pe scară largă, subliniază Internationaloliveoil.org.