A început StudMath-IT 2023 în Complex M al UAV Arad

Data publicare: Marti, 14 Noiembrie, 2023 Total: 769 accesari

A început StudMath-IT 2023 în Complex M al UAV Arad

Cea de-a 16-a ediție a Conferinței Internaționale a Studenților „StudMath-IT”, organizată de către Facultatea de Științe Exacte din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu sprijinul Ministerului Educației, a început în  14 noiembrie, în Complex M al UAV.

Peste 50 de studenți din Arad, Cluj-Napoca, Timișoara, Petroșani precum și  elevi din Chișineu Criș au participat fizic sau online cu lucrări la cele două secțiuni: Matematică și Informatică.

Conferința s-a bucurat, de asemenea,  de prezența unor participanți din străinătate (India, Algeria, Republica Moldova, Maroc) care și-au prezentat lucrările în sistem online.

La fel ca în edițiile precedente, în cadrul conferinței a fost organizată  o sesiune dedicată angajatorilor, în cadrul căreia companiile interesate și-au prezentat proiectele, stagiile de practică, disponibilitatea de posturi și cerințele pentru viitorii angajați. Au fost prezenți: BCR SA, Msg Systems Romania, LEONI, Access Group, Logiscool Arad.

Un plus al acestei ediții a fost ToastMasters-ul de la finalul conferinței care a oferit studenților  oportunitatea de a învăța de la specialiști în dezvoltare personală, tehnici de public speaking.

Și pentru că matematica poate fi mereu surprinzătoare, participanții au avut bucuria de a o cunoaște pe solista Ada Chicoș, participantă la Vocea României care este și studentă în cadrul Facultății de Științe Exacte a UAV și care a oferit un moment muzical de excepție.

Felicit echipa de organizare StudMath-IT care a reușit și anul acesta să ofere participanților nu doar șansa de a participa cu lucrări în cadrul unei conferințe internaționale, ci le-a oferit și oportunitatea de a întâlni reprezentanți ai mediului economic ceea ce le deschide perspective reale către piața muncii. De asemenea felicitări participanților care au dovedit și anul acesta că pot contribui la discursul academic”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.