Liberalii vor anularea noilor plafoane privind plăţile în numerar, Ciolacu se opune

Data publicare: Marti, 07 Noiembrie, 2023 Total: 591 accesari

Liberalii vor anularea noilor plafoane privind plăţile în numerar, Ciolacu se opune

Deputatul PNL Adrian Felician Cozma a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că liberalii vor depune un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate noile plafoane privind plăţile în numerar.

 

Astfel, s-ar reveni la forma iniţială a Legii 70/2015, prin care plafoanele rămân la 50.000 de lei pentru tranzacţii între persoane fizice şi 10.000 de lei între societăţile comerciale.


"Vă anunţ că facem o corecţie, ca urmare a unei erori strecurate în angajarea răspunderii domnului prim-ministru Ciolacu. Şi anume, grupul PNL depune un proiect de lege prin care anulează plafoanele privind limitarea plăţilor cash şi, ca urmare, vom reveni la forma iniţială, prin care românii pot să îşi cheltuie banii aşa cum trebuie şi sunt readuşi, de fapt, la un drept constituţional", a spus Cozma.


El a explicat motivele din spatele acestui proiect de lege şi într-o declaraţie de presă ulterioară, când a precizat că iniţiativa prevede "îndreptarea unei erori majore" din pachetul legislativ pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea.


"Este inadmisibil să limităm libertatea de a cheltui bani a cetăţenilor români. (...) Revenim la forma iniţială a Legii 70 din 2015, prin care plafoanele rămân la 50.000 de lei pentru tranzacţii între persoane fizice şi 10.000 de lei între societăţile comerciale, aşa cum este normal. Tot grupul PNL este alături de acest demers. Domnul Ciolacu a vrut neapărat - şi nu înţeleg din ce motive - să introducă această măsură, care este clar împotriva românilor", a susţinut deputatul liberal.


Premierul Marcel Ciolacu a declarat însă, că măsurile privind limitarea plăţilor cash vor fi analizate în continuare, în aşa fel încât lumea să nu fie afectată şi a precizat că acestea au fost luate ca urmare a unor propuneri venite din partea unei echipe tehnice de la ANAF în vederea combaterii evaziunii fiscale şi nu a fost o propunere politică.


„Mi s-ar fi părut jenant ca eu, prim-ministru, să ies şi să critic propunerile unor experţi de la ANAF, nu a fost o propunere politică. Avem cea mai mare evaziune din Europa. Vorbim despre ea, dar nu vrem să luăm nicio măsură. Ministrul de Finanţe a venit şi a spus: „echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri”. În acel moment, în coaliţie nu am văzut nicio voce. Cu adevărat, ştiţi la fel de bine ca şi mine, dar la fel de bine ca şi mine trebuie să ne hotărâm ce vrem să facem cu România. Dacă vreţi ca nimeni să nu ia nicio măsură, doar să vorbim în continuare de cea mai mare evaziune din Europa... Cu alte cuvinte, sunt lucruri îndreptăţite care au apărut în spaţiul public şi trebuiesc gândite şi analizate, dar prioritatea mea este combaterea evaziunii fiscale. Vom vedea după discuţia cu băncile, de asta am discuţia la ora 17.00, să avem o perspectivă împreună”, a declarat în cursul zilei de luni, Marcel Ciolacu.