Consilierii județeni au aprobat cuantumul tarifelor percepute de către Consiliul Județean pentru anul 2024, privind drumurile, valoarea acestora fiind aceeași. Această decizie, de păstrare a valorii tarifelor la nivelul anului 2023, a fost luată pentru a nu împovăra operatorii economici.
Consiliul Județean percepe tarife pentru anumite servicii precum eliberarea acordurilor prealabile și a autorizațiilor de amplasare şi acces la drum a unor obiective, ocupare a amprizei şi a zonei de siguranță a drumurilor județene din domeniul public al județului Arad.
Tot la acest nivel au fost menținute și tarifele suplimentare de utilizare a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Arad, pentru transporturile efectuate cu vehicule cu tonaj și/sau gabarit depășit.