Accident cu victime încarcerate între Horia și Șiria

Data publicare: Luni, 11 Septembrie, 2023 Total: 5330 accesari

Accident cu victime încarcerate între Horia și Șiria

Azi după masă, 11 septembrie, în jurul orei 17.00 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz, între localitatile Horia si Șiria. Posibil două persoane sunt încarcerate.

 

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ.

 

Din primele informații se presupune că in microbuz erau 6 persoane, iar în autoturism (SUV), 2 persoane

 




Update:

 

În urma evaluării medicale, 4 victime (3 adulți și un minor) au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

 

”1 victimă bărbat 40 ani traumatism membru inferior drept, preluat ambulanța saj b2 Sebis(49 amb),

1 victimă bărbat 53 ani, traumatism membru inferior drept, plaga membru inferior drept, traumatisn cranio-cerebral, preluat Smurd Arad.

1 victimă bărbat 39 ani traumatisn cranio-cerebral, plaga frontală, preluat ambulanța saj b2 Șiria,

1 victimă băiat 9 ani, traumatism abdominal preluat ambulanța saj Șiria.

4 victime , bărbați, 66 ani, 62 ani, 34 ani, 40 ani -refuză transportul la spital”,

transmit reprezentanții Ambulanței Arad


Pompieri militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Update 2:

 

”La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 17:00, un bărbat de 39 de ani, din județul Satu Mare, a condus o autoutilitară pe D.J. 709, dinspre Pâncota spre Arad, iar la km. 17+600 m, a intrat în coliziune cu un autoturism care tracta o remorcă, condus de un bărbat de 34 de ani, din Arad.

 

În urma accidentului au fost transportate la spital 4 persoane, toate fiind rănite ușor, la prima vedere, dintre care un minor, pasageri în autoutilitară.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală  din culpă”, transmite IPJ Arad.