În 1884 pornea la Arad probabil cel mai modern și popular spa din Imperiul Austro-Ungar! Prețuri mici, calitate, piscină încălzită, spa cu hidromasaj, dușuri, băi galvanice, împachetări în nămol, frizerie, salon de coafură și cafenea au asigurat succesul afacerii lui Simay István, orfanul devenit om de afaceri, dascăl și activist civic, un arădean legendar. Și după o sută de ani de la moartea sa, bătrânii Aradului identificau palatul de lângă Colegiul Național „Moise Nicoară” ca „Băile Simay”, chiar dacă trecuse peste el comunismul, cu toate distrugerile sale, iar după revoluția anti-comunistă a fost o vreme părăsit, apoi transformat într-un club de noapte și apoi golit din nou, renovat și scos la vânzare.

 

Astăzi, proprietarii cer 3,7 milioane de euro doar pentru clădire, fără băile care au făcut-o celebră – asta să înțelegem proporțiile investiției pe care Simay a făcut-o în epocă...

 

Simay István (10 iulie 1833-8 iulie 1910) a fost o persoană incredibil de activă, asumată și implicată. Din copil orfan, a ajuns fondatorul băilor publice arădene, luptător în revoluția pașoptistă, inspector școlar general, președintele Societății Dascălilor Arădeni, director școlar, autor de manuale școlare, președinte de onoare al Asociației Naționale a Militarilor, președintele Asociației Arădene a Militarilor Pașoptiști, publicist, scriitor, fondatorul Societății Kossuth, care a amplasat la Arad cea mai mare statuie a lui Kossuth Lajos.

 

A înființat școala arădeană pentru surdo-muți și o asociație de sprijinire a elevilor săraci. Deși nu s-a născut la Arad, a iubit orașul și și-a legat destinul de Arad, de arădeni, intrând în galeria de onoare a personalităților anilor 1800 care au transformat Aradul într-un reper de dezvoltare, inovație și modernitate în Europa Centrală.

 

„Băile Simay”, create de Simay István, au fost un simbol al Aradului timp de câteva decenii. Spirit antreprenorial, proprietarul a decis să investească într-un domeniu pe care îl considera important și ca potențial de afaceri, dar și pentru sănătatea publică, realizând la Arad un complex după modelul băilor moderne de la Viena și Buda, pe care însă le-a și depășit.

 

Băile se deschideau în decembrie 1884, aproape de malul Mureșului și de parc, fiind considerate în acel moment unele dintre cele mai bine dotate și moderne instituții de igienă din orașele rurale ale Ungariei. Simay a impus prețuri mici, ca băile să fie accesibile tuturor. Prețuri mici, calitate, piscină încălzită cu lungimea de 15 metri, spa cu hidromasaj, dușuri, băi galvanice, împachetări în nămol, frizerie, salon de coafură și cafenea au asigurat succesul afacerii lui Simay István, un arădean legendar.

 

Băile lui Simay erau dotate cu un puț propriu, săpat la adâncimea de 337 de metri, care furniza și apă potabilă și apa pentru piscină. Apa din bazine era încălzită cu aburi. În anul 1902, un al doilea foraj a asigurat apă mezzotermală pentru băi, la temperatura de +28 grade Celsius. Vanele din separeuri erau dezinfectate în urma fiecărui client.

 

Simay a deschis și o secțiune pentru femei.

 

După naționalizarea de la începutul perioadei comuniste, Băile Simay au trecut în proprietatea statului și au fost rebotezate Băile Comunale „Sănătatea”. Au funcționat aproape 100 de ani după înființare, până în anii 1980, când au fost închise datorită lipsei de retehnologizare și a lipsei investițiilor pentru întreținerea adecvată a spațiilor.

 

Viața lui Simay a fost ca un roman de aventuri

La vârsta de 10 ani, ajungea orfan, după moartea mamei, și a fost instituționalizat la un orfelinat din Oradea, unde a primit educație catolică riguroasă. Deși provenea dintr-o familie nobiliară (mama adoptivă a mamei sale era contesă), Simay István, pe atunci în vârstă de numai 15 ani, s-a alăturat imediat revoluționarilor anti-habsburgici, în martie 1848, fiind unul dintre cei mai tineri voluntari ai Gărzilor Naționale. A ajuns cu garnizoana sa și la Arad. Un caracter puternic, disciplinat, responsabil, Simay a înțeles încă de copil cât de important este să se dezvolte pe plan personal. De aceea, și-a susținut examenul de bacalaureat la Arad. Războiul însă l-a purtat departe de orașul de pe Mureș, unde avea să revină abia după aproape două decenii și jumătate, în anul 1872! Din acel moment, s-a atașat de Arad și a marcat dezvoltarea orașului cu personalitatea sa puternică!

 

În anul 1872, Simay devenea unul dintre primii dascăli ai Școlii de Băieți de la Arad, unde a rămas vreme de 17 ani ca profesor (iar din anul 1878 și ca director). În 1889, era desemnat inspector școlar general orășenesc. Între timp, a devenit și primul președinte al recent înființatei Societăți a Dascălilor Arădeni.

 

A militat efervescent pentru construirea, la Arad, a statuii lui Kossuth Lajos, pentru a marca astfel rolul orașului în revoluția pașoptistă. Și pentru că a căutat unicitatea și originalitatea în toate, a pledat ca statuia de la Arad să fie cea mai mare din țară, ceea ce s-a și întâmplat. A inițiat înființarea societății care să se ocupe de monument, în anul 1884. Și, deși a fost un proces costisitor și dificil, Simay a fost extrem de perseverent și a menținut în comunitate și chiar la nivel național entuziasmul necesar realizării operei de artă, în ciuda blocajelor lungi și dese în procesul de creație și amplasare. Dezvelirea statuii urma să aibă loc cu 25 de ani după fondarea societății, la 19 septembrie 1909.

 

Ca dascăl, a fost și un teoretician fecund. Extrem de intuitiv, s-a preocupat de problema educației continue, care și astăzi este un subiect de actualitate la nivel european. A scris articole de specialitate despre acest subiect în publicații de la nivel local, regional și național. Pentru articolul din anul 1866, publicat în revista „Tanoda”, „Cum ar trebui să fie predarea astfel încât să lumineze mintea elevului, să-i formeze inima iar școala să nu fie un loc al fricii, ci al afecțiunii?”, a fost distins cu patru medalii de aur.

 

În anul 1877 a publicat un manual de Geografie pentru școala generală, în patru volume.

 

A fost de mai multe ori mare maestru al Lojei Masonice Concordia, de la Arad, și membru de onoare al Marii Loje Masonice a Ungariei.

 

Și pe plan familial a avut realizări remarcabile. S-a însurat în august 1867, cu fiica moșierul Albin Prag, din Gyula, cu care au avut opt copii. Prin această căsnicie, datorită și zestrei miresei, ajungea la o avere de 400 de hectare de teren agricol.

 

A trecut în neființă la Opatija (astăzi pe litoralul croat) unde plecase să se vindece de o boală mai veche.

 

La moartea sa, în iulie 1910, ziarul local Arad és Vidéke scria: „În omul acesta sălășluia un suflet sincer și cei care îl vedeau pe acest militar de odinioară în mijlocul camarazilor săi pașoptiști aveau impresia că a revenit la viață o filă de aur a vremurilor de glorie”.


Andrei Ando