Un bărbat beat din Pilu, fără permis, aflat la volanul unui tractor neînmatriculat a pus în pericol viața unei minore după ce a intrat într-un cap de pod

Data publicare: Marti, 29 August, 2023 Total: 2538 accesari

Un bărbat beat din Pilu, fără permis, aflat la volanul unui tractor neînmatriculat a pus în pericol viața unei minore după ce a intrat într-un cap de pod

În noaptea de luni spre marți, 28/29 august, în jurul orei 23:55, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier, în localitatea Pilu.

 

În urma cercetării la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Pilu, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat pe o stradă laterală din localitate, la intrarea pe D.N. 79/A, a intrat în coliziune cu un cap de pod.

 

O minoră, care se afla pe scara tractorului, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fiind rănită ușor. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 

Verificările polițiștilor au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunerea luării de măsuri preventive, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 
foto cu rol ilustrativ